Primarul Cherecheş, condamnat pentru luare de mită, dat în urmărire

Data:

Share post:

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsit de poliţişti al domiciliu. 

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a fost condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Interdicţia referitoare la dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar a fost prelugită de la 4 la 5 ani.

Cătălin Cherecheş a fost dat în urmărire, fotografia şi datele sale fiind postate pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”Persoane urmărite”.

”Astăzi, 24 noiembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit de la instanţa competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, anunţă IPJ Maramureş.

CITEŞTE ŞI:

Condamnare cu executare pentru primarul Cătălin Cherecheş. Decizia e DEFINITIVĂ

Articole similare

Tragedie pe drumul național DN 65: un pieton de 82 de ani a murit după ce a fost acroșat de un autoturism

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din judeţul Argeş, a decedat după ce a fost lovit...

Starea pompierilor răniți în accidentul autospecialei ISU Olt, actualizată: toți sunt în afara oricărui pericol

Cei cinci pompieri din cadrul Stației Scornicești, implicați în accidentul rutier de vineri seara, se află în afara...

Relația Nicușor Dan – PSD, în viziunea lui Ludovic Orban. De ce a numit-o pe Oana Gheorghiu vicepremier

Consilierul prezidențial Ludovic Orban a respins ideea că președintele Nicușor Dan ar avea o relație „specială” cu PSD,...

Cinci pompieri ai ISU Olt răniţi, după ce s-au răsturnat cu autospeciala, în timp ce se deplasau pentru a interveni la un accident rutier...

O autospecială de pompieri din cadrul ISU Olt s-a răsturnat, vineri seara, în timp ce se deplasa către...