Primarul şi-a suspendat fina

Data:

Share post:

Administrația publică din Baia Mare trece printr-un moment critic după ce Direcția Națională Anticorupție a intervenit direct în structura de conducere a instituției. Vizat de o anchetă penală, arhitectul-șef al municipiului a fost scos din funcție, decizia venind la doar câteva luni după ce activitatea sa fusese lăudată public de primarul Doru Dăncuș.

Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează arhitectul-șef al instituției, declanșând procedurile legale de rigoare, relatează publicaţia vasiledale.ro. Decizia administrativă a fost una promptă, vizând izolarea funcției publice de suspiciunile de corupție.

„Respectăm pe deplin actul de justiție și ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toate instituțiile abilitate pentru clarificarea situației”, a transmis Direcția Comunicare și Relații Publice a Primăriei Baia Mare.

În temeiul Codului Administrativ, raportul de serviciu al arhitectului-șef a fost suspendat pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 aprilie 2026. Reprezentanții instituției au subliniat că „orice suspiciune de încălcare a legii este tratată cu maximă seriozitate, iar instituția noastră nu tolerează abateri de la normele legale și etice”.

De la „cea mai fină arhitectă” la dosar penal

Situația este cu atât mai controversată cu cât, în toamna anului 2025, primarul Doru Dăncuș își exprima public admirația față de activitatea subalternei sale, pe care a și premiat-o simbolic. La acea vreme, edilul poza într-un promotor al meritocrației și al corectitudinii administrative.

”Noi, primarii suntem, în general, în prim-plan. Suntem imaginea administrației alese de către cetățeni. Comunicăm ideile, rezultatele, problemele, suntem lăudați sau criticați în funcție de performanțele instituției pe care o conducem”, scria Doru Dăncuș pe rețelele de socializare în octombrie 2025.

Edilul susținea atunci că dorește să ofere un model tinerilor din administrație: ”Eu am ales să rămân corect. Să fiu primarul care mustră incompetența, dar care laudă performanța. Poate că, personal, nu mă avantajează. Dar este un exemplu pe care vreau să îl dau tuturor tinerilor dornici să muncească în administrație”.

În prezent, conducerea primăriei caută soluții pentru ca serviciile de Urbanism să nu fie blocate de acest scandal.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...