Profesor reţinut după ce ar fi luat mită de la studenţi. Printre cei care ar fi plătit se află şi poliţişti

Data:

Share post:

Un profesor de la o universitate privată din Braşov, suspectat că a primit mită în schimbul promovării examenelor de către studenţi, a fost reţinut de către procurori. Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi faţă de un al doilea inculpat suspectat că era intermediar între profesor şi studenţii care plăteau pentru a trece examenele .

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis două ordonanţe de reţinere în dosarul de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă care vizează o universitate particulară din Braşov.
Unul dintre cei reţinuţi este profesorul care ar fi primit bani şi bunuri în schimbul promovării examenelor de către studenţi. Al doilea reţinut este un intermediar.
Sumele primite variau între 500 şi 2500 de lei, sumele mai mici fiind cerute şi date pentru examenele anuale, în timp ce sume mai mari plăteau cei care doreau să promoveze, fără a învăţa, examenul de licenţă. Printre cei suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele sunt şi poliţişti şi un jandarm, potrivit News.ro.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...