PSD anunță reformă administrativ-teritorială prin comasarea localităților mici

Data:

Share post:

Social-democrații au decis să inițieze o reformă administrativ-teritorială prin comasarea localităților mici, sub 3.000 sau 4.000 de locuitori, pentru a eficientiza administrațiile locale și a reduce cheltuielile.

În ședința de astăzi, social-democrații au luat o decizie majoră. Este vorba despre reorganizarea administrativ-teritorială, adică reducerea numărului de comune rămase cu puțini locuitori de ani buni, un subiect tabu până acum considerat de către partid.

Citeşte şi: Jaqueline Cristian, victorie dramatică în primul tur la Australian Open

„Astăzi a avut loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care s-au discutat chestiuni guvernamentale, legislative, cât şi chestiuni politice şi de organizare. În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”, a anunţat Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului. „Acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să eficientizăm administraţiile locale şi să existe firesc, ca o consecinţă imediată, şi o reducere a cheltuielor de administrare a autorităţilor locale, dar şi o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă”, a precizat el, potrivit News.ro.

Potrivit lui Romaşcanu, proiectul de lege va trebui să fie elaborat de acest grup de lucru în perioada următoare, probabil în următoarele şase luni de zile, urmând să fie discutat în coaliţie şi apoi trecut prin Parlament.

Social-democratul a menţionat că „există nevoia de consolidare a unor comunităţi locale, există nevoia de a consolida serviciile publice şi serviciile statului din comunităţile respective”. „Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educaţie, învăţământ, sănătate, acces la sănătate şi infrastructură şi aşa mai departe. Nu există principiul desfinţării, există principiul comasării, probabil şi acest lucru se va lua în discuţie”, a explicat Romaşcanu. Este vorba despre localitățile mici, sub 3000 sau 4000 de locuitori. Acestea ar urma să fie comasate.

Articole similare

CJ Olt, luminat în roșu pentru salvatori de Ziua Europeană a Numărului 112

Consiliul Județean Olt marchează Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 prin iluminarea sediului în roșu, subliniind respectul...

Radu Pally şi soţia sa, şefii de campanie ai lui Călin Georgescu, vizați de percheziții

Radu și Crenguța Pally, foști jurnaliști și șefi de campanie ai lui Călin Georgescu, sunt vizați de percheziții...

Probleme tehnice au blocat Ghișeul.ro și alte platforme IT publice gestionate de ADR

Mai multe platforme IT publice, inclusiv Ghișeul.ro și SEAP, au devenit indisponibile marți dimineață din cauza unor...

Investigaţie: Notariatul soților Bușoi, implicat în tranzacții Nordis

Biroul notarial la care erau asociați Cristian Bușoi și soția sa, Anne-Marie Georgiana, a autentificat antecontracte pentru apartamente...