Partidul Social Democrat a finalizat consultările interne privind măsurile administrative care urmează să fie discutate în coaliția de guvernare. Printre propunerile principale se află reducerea numărului de angajați din administrația centrală cu 10%, măsură anunțată de Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
„Ce vom susține mâine la coaliție pe pachetul de administrație. E foarte bine că am blocat acest pachet când se discuta de reducerea cu 45% a numărului de posturi”, a declarat Vasilescu.
Ea a subliniat că PSD consideră exagerată o tăiere aproape la jumătate a posturilor bugetare și propune în schimb o variantă echilibrată.
Reduceri etapizate, cu autonomie locală
Lia Olguța Vasilescu a explicat că social-democrații vor susține o reducere de 30% din posturile vacante, dar nu mai mult de 20% din totalul de posturi preluate în cadrul instituțiilor.
„Sunt stabilite niște praguri prin lege. Am solicitat să existe o autonomie locală și să dăm posibilitatea președinților consiliilor județene, dacă sunt în posibilitatea să facă disponibilizări, să aibă posibilitatea să vină cu o reducere de 10% a cheltuielilor de personal”, a precizat primarul Craiovei.
PSD cere ca măsura să fie aplicată diferențiat, ținând cont de particularitățile fiecărei instituții și de capacitatea reală de reorganizare. Conform declarațiilor, scopul este eficientizarea aparatului administrativ fără a bloca funcționarea instituțiilor publice.
Țintă clară: administrația centrală
Pe lângă măsurile din administrația locală, PSD intenționează să impună o reducere similară și la nivelul central. „Vrem să fie o reducere de personal de 10% și în administrația centrală. Dacă în cea locală a avut loc anul trecut o reducere de 10% anul trecut”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Declarația vine în contextul în care, potrivit datelor oficiale, în administrația publică centrală lucrează peste 200.000 de persoane, iar cheltuielile cu salariile reprezintă o parte semnificativă din bugetul de stat.
Nemulțumiri în coaliție după Ordonanța 52
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a avertizat că ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută, cunoscută sub numele de OUG 52, conține prevederi care pot duce la blocaje administrative. „Săptămâna trecută a trecut o ordonanță, 52, de Guvern, cu foarte multe lucruri care vor trebui să fie modificate, altfel intrăm în blocaj”, a atras atenția Grindeanu.
Documentul stabilește o serie de măsuri privind reorganizarea instituțiilor publice și reducerea cheltuielilor bugetare, însă PSD cere corectarea mai multor articole considerate prea restrictive sau neclare.