Departamentul de Stat al SUA a publicat un raport privind climatul investițional din România, evidențiind principalele probleme pe care investitorii americani le-ar putea întâlni în țară.
Documentul subliniază că, în anumite sectoare, corupția rămâne larg răspândită, iar aproape 10.000 de dosare penale s-au închis între 2022 și 2025 din cauza prescripției răspunderii penale.
„Condamnările pentru corupție continuă să fie dificil de obținut, în parte din cauza problemelor legate de termenul de prescripție pentru răspunderea penală. Între 2022 și 2025, 9.635 de cauze penale au fost închise ca urmare a intervenției termenului de prescripție a răspunderii penale”, se arată în raport.
Departamentul menționează și un avertisment OECD din 2024 potrivit căruia progresele în combaterea corupției sunt lente, modificările anterioare ale legilor justiției și presiunile asupra procurorilor DNA afectând eforturile anticorupție. Raportul notează că investitorii americani au identificat serviciul vamal, oficialii municipali și autoritățile financiare locale ca principale surse de corupție guvernamentală și de afaceri.
În ceea ce privește sistemul judiciar, raportul atrage atenția asupra ineficienței și slabei digitalizări a instanțelor. România a pierdut 62 de cazuri la CEDO în 2024, dintr-un total de 137 de cazuri depuse, în principal din cauza duratei excesive a proceselor. Documentul subliniază că, deși drepturile de proprietate și contractuale sunt recunoscute, procedurile pot fi lungi, costisitoare și dificil de aplicat, iar instanțele nu au experiență suficientă în drept comercial internațional și protecția proprietății intelectuale.
Eurobarometrul din iulie 2024 arată că 94% dintre oamenii de afaceri români consideră corupția larg răspândită, față de media UE de 64%, iar 59% cred că funcționarii publici favorizează membrii propriei familii sau prieteni. Cele mai mari probleme pentru mediul de afaceri sunt legislația instabilă (93%), impozitele (85%), procedurile administrative complexe (82%) și corupția (71%).
Raportul notează totodată că România caută investiții străine directe și oferă o piață de 19 milioane de consumatori, forță de muncă educată și salarii competitive, în domenii precum IT, automobile, telecomunicații, energie, apărare, servicii, sănătate și produse de larg consum. Departamentul recomandă totuși atenție la obstacolele legislative, corupție și aplicarea inconsistentă a hotărârilor judecătorești.
articolul complet, în PRESShub