Rețea de gaze în Piatra-Olt, proiect de amploare: primăria lansează lucrările pentru 24 de kilometri de conducte

Data:

Share post:

Orașul Piatra-Olt intră într-o nouă etapă de modernizare, odată cu demararea lucrărilor pentru introducerea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Anunțul a fost făcut de primarul Nicușor Rada, care a subliniat că proiectul reprezintă un pas esențial pentru dezvoltarea comunității locale. Amplasamentul a fost predat oficial, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, ceea ce înseamnă că implementarea investiției începe imediat.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.185.309 lei, iar rețeaua de distribuție va avea o lungime de 24.760 de metri liniari. Este vorba despre o investiție de amploare, așteptată de multă vreme de locuitorii orașului, care vor beneficia astfel de o soluție modernă și eficientă pentru încălzire și alimentarea cu gaze naturale.

„Încep lucrările pentru rețeaua de gaze naturale în Piatra-Olt! Astăzi am făcut un pas esențial: predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru proiectul de introducere a rețelei inteligente de distribuție gaze naturale în orașul Piatra-Olt”, a transmis edilul.

Primarul Nicușor Rada a subliniat că proiectul are un caracter strategic pentru comunitate, fiind atât un mijloc de creștere a confortului pentru populație, cât și o pârghie importantă pentru atragerea de noi investitori în zonă. Rețeaua inteligentă de gaze va contribui la dezvoltarea mediului economic local, la crearea de noi oportunități pentru locuitori și la consolidarea unei infrastructuri moderne, sigure și sustenabile.

La ședința tehnică desfășurată cu ocazia lansării lucrărilor au participat toți factorii implicați în implementarea proiectului, inclusiv echipele de proiectare și execuție, autoritățile locale și instituțiile avizatoare.

Investiția în rețeaua de gaze naturale se înscrie într-un efort mai larg al administrației locale de a moderniza orașul Piatra-Olt și de a răspunde nevoilor reale ale cetățenilor.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...