Sancțiuni amânate pentru cei care nu respectă termenul de trimitere a facturilor în sistemul eFactura

Data:

Share post:

Ministerul Finanţelor ia în calcul extinderea până în luna iunie a perioadei pentru care nu se aplică sancţiuni celor care nu respectă termenul de trimitere a facturilor în sistemul eFactura. Anunțul a fost făcut joi, de ministrul Finanțelor, Marcel Boloş.

„Luăm în calcul extinderea până cel mult la sfârşitul lunii iunie a perioadei în care nu se vor aplica amenzi. Este o dovadă de bună credinţă din partea noastră….Chiar astăzi, în cursul zilei de astăzi (joi, n.r.) avem primele date şi primele semnale cu privire la indicatorii de antifraudă şi de evaziune fiscală pe care ni-i dorim.

Trebuie să găsim o modalitate prin care să aducem la suprafaţă economia reală şi să nu mai venim cu nota de plată pe care o vom prezenta la sfârşitul anului şi care va fi baza pentru următoarea reformă fiscală care se va întâmpla în România. Nu am vrea să venim cu o notă de plată încât să ne înjure lumea în 2025, să spună Boloş şi Câciu”, a declarat Marcel Boloş, la conferinţa „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024”, organizată de News.ro.

Potrivit prevederilor în vigoare în acest moment, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a explicat că prudenţa de care a dat dovadă instituţia la finalul anului trecut era necesară pentru a ne încadra în limita deficitului bugetar convenit cu Comisia Europeană şi a nu risca atragerea de sancţiuni.

„Chiar dacă Ministerul de Finanţe a avut o politică prudentă la sfârşitul anului trecut, să ştiţi că nu a fost foarte plăcut pentru noi pentru a ne respecta angajamentele pe care le-am avut faţă de Comisia Europeană. Acesta a fost angajamentul nostru, că vom închide cu un deficit bugetar în jur de 5,5% din PIB. Era important ca să nu apăsăm, cum se spune, să punem piciorul pe acceleraţie şi să-i forţăm să ia măsuri împotriva României, fiind singura ţară în procedură de deficit bugetar excesiv.

Articole similare

Tragedie în Pitești: Trupul unui bărbat a fost scos din râul Argeș în zona Parcul Ștrand

O operațiune de căutare amplă, începută duminică seara în municipiul Pitești, s-a încheiat tragic în cursul dimineții de...

Tragedie de 8 Martie: O mamă a fost ucisă de fiul pe care l-a scos din psihiatrie pe proprie răspundere

O zi care ar fi trebuit să fie dedicată celebrării s-a transformat într-un coșmar în orașul de pe...

Cum se apără creierul de o suferință extremă. Povestea tatălui din Olt care a orbit și a asurzit la aflarea morții fiicei sale

O dramă de familie a generat un caz medical extrem de rar în psihiatria românească. Un bărbat din...

Alexandru Muraru, PNL: Ţara este ţinută prizonieră exclusiv din cauza opoziţiei PSD

Blocajul privind adoptarea bugetului de stat provoacă noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Liderul PNL Iași, deputatul...