Scandal pentru nimic, în cazul Spitalului Slatina: Potrivit concluziilor preliminare ale necropsiei, nu există legătură de cauzalitate între decesul pacientei și blocarea liftului

Data:

Share post:

Necropsia în cazul femeii de 81 de ani, care sâmbătă dimineaţă a decedat în liftul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, arată că decesul nu a survenit din cauza blocării liftului. Mai mult, evenimentul a fost raportat în ziua producerii.

Potrivit managerului Spitalului Slatina, incidentul a fost raportat sâmbătăă, 16 decembrie 2023, în ziua producerii atât către ANMCS, cât și către Direcția de Sănătate Publică Județeană Olt, care a dispus imediat efectuarea de verificări cu privire la caz. Verificările s-au concretizat într-un proces verbal de control, care nu a constatat nereguli.

„De asemenea, potrivit procedurilor interne, șeful serviciului de anatomie patologică, în programul normal de lucru al serviciului, în ziua de 18.12.2023, a anunțat decesul pacientei organelor de cercetare penală, care au dispus efectuarea necropsiei de către Serviciul Județean de Medicină Legală”, se arată într-un comunicat de presă remis de managerul SJU Slatina, Angela Nicolae.

În dimineața zilei de 16 decembrie 2023, ca urmare a evaluării de către medicul de gardă, s-a decis transferul către secția Anestezie și Terapie Intensivă, al unei paciente în vârstă de 81 de ani, cu multiple comorbidități, internată inițial în Secția Medicină Internă și transferată apoi în Secția Neurologie.

S-a procedat la transferul pacientei către secția A.T.I., cu liftul, în jurul orei 07:20, pacienta fiind însoțită de echipa constituită conform procedurilor interne, formată din medic neurolog și personal mediu și sanitar auxiliar. În timpul transportului, liftul s-a blocat între etaje, la scurt timp, pacienta intrând în stop cardio-respirator.

S-au efectuat imediat manevre de resuscitare de către medicul care însoțea pacienta, manevre care au fost efectuate atât timp cât pacienta s-a aflat în lift, cât și până la accesul în secția A.T.I. În tot acest timp, s-a intervenit cu personalul tehnic din interiorul spitalului pentru a debloca liftul.

A fost solicitată și echipa tehnică, care asigură mentenanța liftului, acesta fiind deblocat în jurul orei 08:00.

Pacienta a fost evaluată de către medicul de terapie intensivă, în același timp cu continuarea manevrelor de resucitare, iar la ora 08:05 a fost declarat decesul.

„În ziua de 18.12.2023, în urma controlului dispus de dl.Mario-Lucian De Mezzo – Prefectul Județului Olt, au rezultat următoarele:

1. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Județeană Olt au confirmat constatările cuprinse în procesul verbal de control întocmit în urma verificărilor efectuate în data de 16.12.2023. De asemenea, nu au constatat încălcări ale metodologiei privind raportarea evenimentelor adverse care implică actul medical, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr.14/11.01.2010.

2. Reprezentanții ISCIR au emis dispoziția de a menține funcționarea liftului, confirmându-se că acesta era și este conform, având toate reviziile la zi, beneficiind de întreținere și exploatare cu personal autorizat. Respectivul proces verbal a constatat și că sunt asigurate instrucțiunile specifice pentru utilizarea ascensoarelor și documentele cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi și dereglări.

3. Nu în ultimul rând, facem precizarea că, potrivit concluziilor preliminare ale necropsiei efectuate de către medicul legist, nu există legătură de cauzalitate între decesul pacientei și blocarea liftului.

Subliniem că tratăm cu toată seriozitatea și responsabilitatea asemenea evenimente și, în consecință, am dispus constituirea unei comisii care să verifice motivele care au dus la producerea acestui incident regretabil.

Respingem ferm acuzațiile de mușamalizare a cazului, iar prin acest comunicat prezentăm toate dovezile că, în această situație, conducerea unității sanitare a acționat transparent, cu bună-credință, respectând procedurile interne și în conformitate cu toate normele legale în vigoare.

De asemenea, remitem acest comunicat de presă în urma finalizării controlului dispus de Prefectul Județului Olt, astfel încât, să aducem în spațiul public informații corecte, verificate și emise de organele abilitate”, se mai arată n comunicatul de presă remis de conducerea unităţii medicale.

Articole similare

Maşină condusă de un bărbat din Vitomireşti, implicată într-un accident în Vâlcea. Patru persoane rănite

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un autoturism condus de un bărbat din Vitomireşti, judeţul Olt,...

Mircea Geoană huiduit pe scenă, la Ziua comunei Coloneşti din judeţul Olt

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost huiduit la Coloneşti, în judeţul Olt, unde a participat la...

Bărbat muşcat de urs, într-o comună din Argeş

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost muşcat de un urs, vineri seară, în comuna...

Incident grav în Slatina: O tânără de 20 de ani amenințată cu cuțitul, agresorul în arest preventiv (VIDEO)

O tânără în vârstă de 20 de ani din Curtişoara a fost ameninţată cu cuţitul într-un bloc din...