Scandalul Elena Lasconi. Cătălin Drulă: S-a intrat prea mult cu picioarele în intimitatea unei familii

Data:

Share post:

Liderul USR, Cătălin Drulă, spune că dezbaterile din spaţiul public generate de afirmaţiile lui Elena Lasconi cu privire la susţinerea familiei tradiţionale au mers prea departe şi „s-a intrat prea mult cu picioarele în intimitatea unei familii”. În tot acest scandal, Cătălin Drulă a avut o singură reacție, în weekend, când i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru alegerile europarlementare, ceea ce s-a și întâmplat, ea fiind retrasă de pe lista USR, unde era pe prima poziție.

Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la USR Arad, cum răspunde criticilor pe care le-a primit inclusiv din interiorul partidului după retragerea Elenei Lasconi de pe listele pentru alegerile europarlamentare, Drulă a spus că, din punctul său de vedere, subiectul este încheiat.

„Am avut weekend-ul trecut o discuţie cu colega mea, care a făcut un gest de generozitate şi a înţeles că într-o discuţie publică care era de natură de a afecta campania partidului pentru europarlamentare a făcut acest gest de a se retrage. Dincolo de acest lucru, cred că s-a intrat prea mult cu picioarele în intimitatea unei familii şi cred că lucrurile trebuie să se oprească aici”, a spus Drulă, conform Agerpres.

Elena Lasconi, desemnată cu doar două săptămâni în urmă cap de listă USR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, a dezvăluit într-un interviu la Prima TV că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus Lasconi.

Ulterior fiica Elenei Lasconi, Oana, a reacţionat dur pe Facebook și pe Instagram la afirmațiile mamei sale, tânăra declarându-se dezgustată şi anunţând că „această discriminare jegoasă” nu are loc la ea în familie şi din acest motiv nu o mai susţine pe mama sa din niciun punct de vedere.

Președintele partidului, Cătălin Drulă, a avut o singură reacție, cerându-i Elenei Lasconi să se retragă din campanie.

„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a transmis liderul USR duminică, într-o postare pe Facebook.

Drulă a mai spus că „USR are de dus o luptă grea și importantă în 2024”, iar „astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale. În fața unei guvernări corupte și a isteriei extremiste, avem cu toții nevoie de o schimbare reală. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi această schimbare”.

Ulterior, USR a anunțat printr-un comunicat că Biroul Naţional al USR a luat act duminică seară de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.

Articole similare

Şofer cu alcoolemie de comă scos din trafic cu poliţia la Slatina

Un bărbat din Slatina s-a ales cu un dosar penal după ce a plecat la plimbare cu maşina...

Medic prins în flagrant în timp ce lua mită de la un pacient. Ancheta o vizează şi pe asistenta doctorului

Un medic şi asistenta sa sunt anchetaţi penal de Direcţia Generală Anticorupţie. Asta după ce medicul, de la Spitalul...

Scandal la Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti. Director, reţinut de poliţişti pentru relaţii cu o minoră

Directorul unei case de cultură din Piteşti, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut de poliţişti...

Tânără de 25 de ani, ucisă de fostul soţ din cauza geloziei

O tânără, în vârstă de doar 25 de ani, a fost ucisă cu mai multe lovituri de topor...