Scenariu lansat de Dîncu: Mircea Geoană ar putea ajunge în finala prezidenţială

Data:

Share post:

Liderul social-democrat Vasile Dîncu a afirmat, sâmbătă, în emisiunea Insider electoral de la Prima TV, că secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană ar putea ajunge în viitoarea finală prezidenţială.

„În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă, că este un personaj credibil. A reuşit să îşi proiecteze câteva idei despre devenirea României, cu experienţa pe care o are, cu prestigiul funcţiei pe care încă o deţine şi care este cea mai înaltă funcţie pe care a deţinut-o un român în sistemul internaţional. A reuşit să facă aceste lucruri. S-ar putea să nu fie destul asta”, a declarat Vasile Dîncu, citat de News.ro.

Potrivit social-democratului, Mircea Geoană este un actor important al alegerilor care bat la uşă.

„Într-adevăr este apreciat în sondaje. Dacă va funcţiona în continuare mobilizarea partinică ca fiind cea care propulsează un candidat pentru turul doi, atunci vom vedea, dar vom vedea numai atunci când vom ştii exact care va fi relaţia dintre PSD şi PNL sau candidatul PSD şi candidatul PNL în alegeri. Până atunci Geoană evoluează singur oarecum şi atunci nu ne putem da seama de configuraţia viitoare (…) Mircea Geoană rămâne un actor important al viitoarelor alegeri. Asta este clar, dar nu ştim ce se va întâmpla cu candidatura domniei sale. Ar putea să fie în finala prezidenţială”, a precizat Vasile Dîncu.

Articole similare

Eduard Fierăscu recunoaşte tot: Procedură simplificată și sentință mai rapidă pentru agresorul din ziua alegerilor

Miercuri a avut loc, la Judecătoria Slatina, primul termen al procesului în care Eduard Fierăscu este judecat pentru...

Fost primar din Dolj și doi constructori din Olt, trimiși în judecată pentru un contract de asfaltare ilegal

Fostul primar al comunei Măceșu de Sus, Gheorghe Bece, a fost trimis în judecată de DNA pentru atribuirea...

Mii de vehicule verificate de RAR, pericol de accidente pe drumurile publice

Aproximativ 40% dintre cele 89.520 de vehicule verificate de Registrul Auto Român în 2024 au fost găsite cu...

Accident pe DN 67, în Slătioara. Doi șoferi răniți și transportați la spital

Două persoane au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN...