Poliția Buzău a declanşat o anchetă după ce scene cu conţinut explicit sexual au fost difuzate duminică seară în faţa Primăriei municipiului Buzău, pe un ecran amplasat în Piaţa Dacia pentru proiecţia filmului „California Dreamin’”, regizat de Cristian Nemescu, în cadrul Buzău Internaţional Arts Festival (BIAF).
Mai mulți locuitori și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare, însă Poliţia a stabilit că nu se impun sancţiuni, mai ales că înaintea difuzării filmului voluntarii şi organizatorii BIAF ar fi avertizat spectatorii că filmul conține astfel de imagini.
Scenele din film cu caracter explicit sexual au fost filmate de spectatori cu telefoanele mobile şi postate pe reţele de socializare, unde au creat indignare şi au strâns numeroase comentarii.
Potrivit IPJ Buzău, nu au existat plângeri înregistrate în acest caz la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, însă poliţiştii buzoieni au făcut cercetări după apariţia în spaţiul public a imaginilor de pe reţelele de socializare şi au ajuns la concluzia că nu se impune sancţionarea organizatorilor, scrie News.ro.
Conform sursei citate, din discuţiile cu organizatorii, filmul este clasificat în categoria filmelor cu „Audienţă Generală cu Acordul Părinţilor +12” iar înaintea difuzării acestuia voluntarii şi organizatorii BIAF au avertizat spectatorii cu privire la prezenţa în film a unor astfel de imagini.
La rândul său, primarul din Buzău, Constantin Toma, a declarat că filmul prezintă şi unele scene erotice, dar că la începutul şi în timpul filmului organizatorii au anunţat că nu este un film potrivit pentru copii, iar voluntarii au încercat să îndepărteze din zonă toţi minorii neînsoţiţi.