Şcoala în care a învăţat Nicolae Ceauşescu, reabilitată şi redată circuitului muzeal

Data:

Share post:

Primăria Scorniceşti a obţinut finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea muzeului din clădirea în care funcţiona şcoala la care a învăţat fostul dictator Nicolae Ceauşescu.

Primarul Daniel Tudor a declarat, la emisiunea „Reporter 24”, că urmează semnarea contractului de finanţare.

„Am depus un proiect discutat la nivelul mandatului 2020-2024, şi anume reabilitarea şi modernizarea muzeului. Să ştiţi că l-am depus, am găsit o sursă de finanţare. Vă spuneam că nu-l dau uitării, că încerc să găsesc o soluţie, iată că am găsit. În acest moment, proiectul este depus cu succes, aşteptăm evaluarea sa şi sunt convins că în scurt timp voi fi chemat să semnez contractul de finanţare. Sunt bani europeni, vin prin POR, pe reabilitarea clădirilor cu risc seismic grav”, a declarat edilul.

El a adăugat că, ulterior, imobilul va fi dotat şi reintrodus într-un circuit muzeal.

„Am avut discuţii cu Consiliul Judeţean, şi după finalizarea investiţiei, vom demara ceva în parteneriat. Eu zic că în ceea ce priveşte reabilitarea, nu este niciun fel de problemă, doar de timp. Până la finalul anului, ar trebui să avem semnat contractul de finanţare şi vom şi scoate la licitaţie execuţia”, a mai declarat Daniel Tudor.

În muzeul de la Scorniceşti exista o sală de clasă de pe vremurile în care Ceauşescu ar fi mers la şcoală, reconstituită de la bănci, la manuale şi alte rechizite.

Totodată, în alte săli erau amenajate expoziţii cu piese aduse de la muzee din toată ţara. După Revoluţia din 1989, muzeele şi-au cerut exponatele înapoi.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...