Se cere boicotarea supermarketurilor pentru susținerea producătorilor români

Data:

Share post:

Victor Ponta și Călin Georgescu, posibili candidați independenți la președinția României, susțin boicotarea supermarketurilor pentru a încuraja producția locală și a combate creșterea prețurilor.

Victor Ponta și Călin Georgescu, cei doi posibili candidați independenți la președinția României, cer boicotarea supermarketurilor.

Citeşte şi: Maşină cu doi adulţi şi un copil, căzută în râul Olt (UPDATE)

Vânzările la comercianții cu amănuntul din Croația au scăzut vineri pentru a doua săptămână consecutiv, în urma apelurilor la un nou boicot pentru a protesta față de creșterea prețurilor în țara balcanică.

Victor Ponta, fost premier, fost lider PSD și fost consilier onorific, în prezent un posibil candidat de stânga la președinția României, a spus că trebuie „mers la cauză”.

„Pentru mine cel mai important lucru e ca România să redevină cum era în 2014, adică independentă alimentar. Noi putem produce mai multe alimente decât importam, mai bune, putem să cumpărăm produse romanesti. Pot să militez pentru acest proiect și sper ca Parlamentul, Guvernul și cei care decid să mă ajute în acest proiect. Eu sustin și o solutie, protestul este bun, dar protestul fără soluții nu are finalitate. În 2014-2015 România producea mai multe alimente decât consuma, exporturile noastre erau mai mari decât importurile, românii începuseră să găsească în supermarketuri și să cumpere produse românești. În ultimii ani, producătorii români au o viață din ce în ce mai grea, iar oamenii se duc în supermarket și văd la un produs românesc zece sau 20 din import. Există o politică pe care trebuie să o aplicăm ca să schimbăm acest lucru. Guvernul are niste instrumente și cred că aceste instrumente țin în primul rand de a ajuna productia internă, după care de a folosi aceste instrumente ca supermarketul să aibă produse românești. Daca noi nu mai producem, nu poți să spui să lași rafturile goale”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Călin Georgescu, candidatul suveranist independent de dreapta, spune că este de acord cu un boicot asemănător cu cel al croaților.

„Aș încuraja să facem un lucru similar. Poate pe data de 10 februarie, de exemplu. Să luăm alimente de la gospodăriile românești. Să nu intre oamenii în supermarketuri, ci doar să cumpere de la producători români. Sunt niște prețuri uriașe: 11-12 lei laptele… Pâinea… Croații fac foarte bine! De ce nu încurajăm producția locală!? Da, să fie supermarketuri, dar să ia de la producătorii locali”, a afirmat Georgescu, la postul Realitatea Plus.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...