Se întâmplă în România. Tanc răsturnat pe şosea din cauza unui bătrân care a traversat neregulamentar (VIDEO)

Data:

Share post:

Un tanc al Armatei Române s-a răsturnat pe carosabil în județul Bacău. Incidentul a avut loc luni după-amiază, în zona bisericii de la Văsiești, pe drumul către Moinești.

Conform informațiilor furnizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), norocul a făcut ca acest incident să se încheie fără să se înregistreze victime. Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu, a explicat că evenimentul a fost declanșat atunci când trailerul a evitat un bătrân care traversa neregulamentar strada.

„Trailerul a evitat un bătrân care traversa neregulamentar. Tancul a scăpat din sistemul de ancorare, ieșind cu șenila dreaptă de pe platformă”, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu.

Mașina de poliție care preceda acest transport special l-a evitat pe bătrân în ultima clipă, iar trailerul pe care se afla tancul a făcut, la rândul său, o manevră de evitare în urma căreia carul de luptă a intrat în balans și și-a rupt ancorele.

Din imaginile care au surprins incidentul se vede că tacul era așezat pe platformă cu tunul îndreptat în sens opus celui de deplasare.

Articole similare

Resturi dintr-o mână umană, găsite într-o zonă nelocuită din Argeş, cu muşcături de animale

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături...

Două fete de 15 ani s-au aruncat de la înălţime. Ambele au murit, una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ...

Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina...

Surse: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, ar urma să fie adus în țară, săptămâna viitoare. El este condamnat pentru corupție

Fostul primar al Slatinei Minel Prina condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosarul în...