Se lucrează în plin pentru reabilitarea străzii Oituz din Slatina. Primar: undeva la toamnă, se va finaliza (FOTO)

Data:

Share post:

A început reabilitarea străzii Oituz din Slatina, lucrare de anvergură fără precedent în ultimii peste 30 de ani, iar investiţia va fi finalizată în această toamnă, potrivit primarului Emil Moţ.

Primarul Emil Moţ a declarat că lansarea investiţiei a fost amânată, până la deschiderea Drumului Expres Craiova-Piteşti, astfel încât traficul greu să nu fie deviat pe vreo altă arteră din municipiu.

„Strada Oituz face parte dintr-un proiect foarte mare, care a vizat reabilitarea bulevardului Constantin Brâncoveanu, intrarea dinspre Craiova, şi strada Piteşti. Am aşteptat ca să existe varianta cu Drumul Expres, să fie deschis tronsonul de la Slatina pentru ca toate TIR-urile, tot traficul greu, să fie deviat pe drumul expres şi să nu avem probleme, să treaccă prin Slatina şi să ne strice alte străzi. Se lucrează pe Oituz şi probabil că, undeva la toamnă, constructorul şi-a asumat că va finalizat lucrarea. Vom avea reabilitat tot ce înseamnă intrarea dinspre Piteşti, strada Oituz şi ieşirea spre Craiova”, a declarat Emil Moţ.

Din 7 februarie, circulația rutieră este închisă pe tronsonul cuprins între strada Pitești ( Han Cireașov) și strada Carol I ( ACA), traficul rutier fiind deviat pe strada Grigore Alexandrescu.

Lucrările de reabilitare vor fi executate în scopul compensării totale a uzurii fizice şi morale, în vederea ridicării caracteristicilor tehnice ale străzii şi părților anexe (siguranța circulației, scurgerea apelor, etc.), la nivelul impus de categoria din care face parte, ținând seama atât de condițiile prezente, cât şi de cele de perspectivă.

Proiectul prevede refacerea întregului sistem rutier, amenajarea acceselor la proprietăţile riverane aflate pe traseul străzii, amenajarea trotuarelor, montarea sistemelor pentru preluarea apelor pluviale, refacerea semnalizării rutiere şi amenajarea intersecţiilor.

„Pe Oituz se va decoperta 40 de centimetri, cu balastare, compactare, trei straturi de asfalt, asfalt pentru trafic greu. Va fi o lucrare frumoasă, de care la final vom beneficia cu toţii”, a declarat Emil Moţ.

Articole similare

GRAV accident rutier în Râmnicu Vâlcea. Cinci persoane, printre care doi copii, rănite în urma coliziunii dintre trei mașini 

UPDATE: Persoană căreia i-au fost efectuate manevrele de resuscitare a fost declarată decedată. „În cauză este vorba de un...

Maşină confiscată după un control în trafic. Şoferul a rămas şocat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat cu ocazia unui control un...

Avion obligat să aterizeze de urgenţă din cauza unei ameninţări cu bombă. A intervenit o echipă antitero

O aeronavă cu pasageri, care efectua un zbor charter din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă în...

Declaraţii halucinante lansate de un preot: „Şi fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare”

Un nou scandal zguduie Biserica Ortodoxă în urma unor declaraţii halucinante lansate de un preot. Este vorba despre...