Se pune la adăpost: Şeful Dezvoltare Urbană Slatina și-au luat asigurare de răspundere civilă a managerilor

Data:

Share post:

Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), firma din subordinea Consiliului Local, a achiziţionat miercuri o poliţă ce vizează „Asigurarea de răspundere civilă a managerilor“. Achiziţia s-a făcut după reţeta brevetată de când Primăria Slatina a fost preluată de actualul edil, Mario De Mezzo, adică prin achiziţie directă, şi a costat 28.305 lei (5.586,70 euro).

Poliță anti-neglijență cumpărată la DUS

Societatea din subordinea Consiliului Local Slatina este condusă de Andrei Bălan, „omul de casă“ al actualului primar, Mario De Mezzo. Curios este faptul că poliţa de asigurare a fost achiziţionată fix în ziua în care edilul anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la activităţi al firmei Dezvoltare Urbană Slatina.

Asigurarea de Răspundere Civilă a Managerilor (cunoscută și ca asigurare D&O – Directors & Officers) este o poliță ce protejează personal managerii, administratorii și directorii unei companii, acoperind prejudiciile financiare și costurile legale rezultate din erori, omisiuni sau neglijențe în exercitarea funcției lor, chiar dacă aceste acțiuni pot afecta patrimoniul personal al managerului, nu doar pe cel al companiei.

Aceasta preia riscul financiar, protejează reputația și acoperă cheltuielile de judecată, fiind crucială pentru deciziile dificile luate sub stres.

Acuzații de opacitate și milioane de lei „invizibile” la Dezvoltare Urbană Slatina

Gestionarea fondurilor publice la Primăria Slatina a devenit un subiect extrem de controversat, având în epicentru societatea Dezvoltare Urbană, entitate condusă de Andrei Bălan, cunoscut drept un apropiat al primarului Mario De Mezzo. Deși bugetul local operează cu sume record, transparența administrativă este pusă sub semnul întrebării, cetățenii și opoziția lovindu-se de un „zid de tăcere” atunci când solicită justificări pentru cheltuieli.

Cristian Cismaru, președintele PUSL Olt și fost administrator public al orașului, a lansat acuzații grave privind încălcarea legii, semnalând lipsa Programului Anual al Achizițiilor Publice pentru societatea menționată. Absența acestui document cheie face imposibilă verificarea modului în care sunt selectați furnizorii sau cum sunt stabilite costurile pentru lucrări uzuale, precum locurile de joacă, toaletele publice sau reabilitările de blocuri – capitole la care, susține Cismaru, investițiile stagnează de un an și jumătate.

Miza disputei o reprezintă o sumă colosală de peste 400 de milioane de lei, bani care ar fi fost cheltuiți fără explicații clare și fără o corespondență vizibilă în proiecte de anvergură în oraș. Fostul administrator public acuză Primăria că răspunde evaziv solicitărilor pe Legea 544, oferind hotărâri de buget în loc de execuții bugetare concrete. În acest context, Cismaru a inițiat deja procedurile administrative și amenință cu un proces în instanță pentru a forța desecretizarea modului în care sunt cheltuiți banii slătinenilor.

 

 

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...