Se schimbă vremea în Oltenia. Ce anunţă meteorologii

Data:

Share post:

Meteorologii anunţă că, începând de miercuri după-amiază, vor fi ploi în Banat, Crişana, Transilvania, Oltenia şi vestul Moldovei, iar pe parcursul nopţii, în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei vor fi precipitaţii mixte. În Capitală, cerul va fi înnorat şi vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de miercuri, de la ora 15.00, până joi, la ora 20.00.

Astfel, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ, în Banat, Crişana, Transilvania, Oltenia şi vestul Moldovei. Mai ales în zonele deluroase şi montane se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp.

”Vor fi ploi, iar pe parcursul nopţii, în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei vor fi precipitaţii mixte. La munte vor predomina treptat ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, au transmis meteorologii.

În zona municipiului Bucureşti, de miercuri de la ora 15.00, până joi, la ora 8.00, cerul va avea înnorări în mare parte din interval şi trecător vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări noaptea (viteze de 30…40 km/h). Temperatura maximă, peste media caracteristică datei, va fi în jur de 10 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.

De joi dimineaţă, până în aceeaşi zi la ora 20.00, vremea se va răci şi va fi în general închisă. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări (rafale de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 7…9 grade.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...