Șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, suspectat de luare de mită. Se fac percheziţii în şase judeţe

Data:

Share post:

Procurorii DNA au descins în această dimineaţă în 6 judeţe, inclusiv la sediul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj (ISCTR), fiind vizat şeful instituţiei, suspectat de luare de mită. În acelaşi dosar, au loc percheziţii în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, dosarul vizând protecţia asigurată unor firme de transport, arată DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecţia asigurată unor firme de transport, a informat, miercuri, DNA. ”În cursul zilei de 04 octombrie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 24 de locaţii, situate pe raza judeţelor Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a arătat sursa citată.

Bogdan Durlea, şeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineaţă de procurorii DNA, fiind suspect de luare de mită şi divulgare de date nedestinate publicităţii.

Inspectoratul Teritorial nr. 4 are ca arie de responsabilitate judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Săla,j inspector şef teritorial fiind Bogdan Durlea.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.

Articole similare

Olt: Fostul primar al comunei Curtişoara a încetat din viaţă

Victor Constantin, primarul comunei Curtişoara timp de patru mandate, a încetat din viaţă, potrivit anunţului familiei. Victor Constantin a...

Endoproteze decontate prin CAS Olt: Sute de pacienți au primit șansa la o viață fără dureri

Veste excelentă pentru persoanele care suferă de afecțiuni articulare severe și care au nevoie de intervenții chirurgicale complexe....

Pacienți fără șanse de supraviețuire, salvați la Secţia Neurologie a Spitalului Slatina, prin tratamente inovatoare

Doi pacienți, aflați în stare critică și priviți cu resemnare chiar și de propriile familii, au reușit să...

Mihai Șora, „activ” pe Facebook, la trei ani de la moarte. Riscuri penale

Pagina oficială de Facebook a regretatului filozof Mihai Șora a devenit, în ultimii ani, un spațiu de manifestare...