Siminica Mirea (PSD Olt): Fermierii pot accesa fondurile cu un buget anual de 148 de milioane de euro până în 2026

Data:

Share post:

590 de milioane de euro sunt disponibili, în următorii trei ani, pentru investiții și modernizări în industria alimentară prin programul INVESTALIM, transmite senatorul PSD Olt Siminica Mirea.

Ea arată că obiectivele programului sunt siguranță alimentară și reducerea deficitului comercial.

„Fermierii pot accesa fondurile cu un buget anual de 148 de milioane de euro până în 2026. Sprijin prin garanții de stat de până la 80% și dobândă subvenționată, plătind doar o marjă de 2%.

Guvernul condus de premierul PSD, Marcel Ciolacu, sprijină modernizarea în sectoare precum prelucrarea cărnii, a peștelui, fabricarea brânzeturilor și altele.

Vor exista astfel două forme de sprijin, după cum urmează:

  1. Ajutor de stat pentru capacități de producție, cu credit de până la 50 de milioane de lei pe 10 ani.
  2. Finanțare pentru lichidități și investiții, cu credit de până la 30 de milioane de lei pe 5 ani.

Criterii de participare: Investiție minimă de 500.000 de euro, contribuție de cel puțin 25%, menținerea activității timp de 5 ani de la finalizare”, transmite parlamentarul oltean.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...