Simona Halep poate primi o despăgubire imensă de la WTA. Bombă în scandalul de dopaj al fostului lider WTA

Data:

Share post:

Simona Halep ar putea primi o sumă uriaşă drept despăgubire pentru că suplimentele nutritive folosite ar fi fost contaminate. Românca este suspendată provizoriu, după ce a fost depistată dopată la US Open 2022.

Simona Halep poate primi o despăgubire imensă de la WTA. În 2006, WTA a semnat un contract extins de sponsorizare cu compania americană lider global în producția de vitamine și suplimente Health Sciences, acord extins apoi la fiecare 5, respectiv 3 ani. Astfel, Simona Halep a utilizat suplimente nutritive recomandate de un contract semnat de WTA, produse certificate că nu conțin substanțe listate și selectate ca dopante de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA). Fostul lider WTA poate primi o despăgubire de un milion de euro dacă se va dovedi că suplimentele nutritive folosite au fost contaminate, scrie ProSport.

Simona Halep apare chiar în fotografia prin care compania americană listată la Bursa de la New York oferă un program de garantare pentru sportivii sponsorizați așa cum au fost, din postura de brand ambassadors, Caroline Wozniacki, Madison Keys, Monica Puig, Sloane Stephens, Samantha Stosur, Zheng Jie sau Zhang Shuai. Conform unui acord care stipulează că, în cazul în care un atlet este depistat pozitiv cu o substanță interzisă (inclusă în reglementările Agenției Mondiale Anti-Doping) ca urmare a consumului de produse furnizate de compania americană, acesta va primi despăgubiri de până la două ori câștigurile sale anuale curente până la un milion de dolari!

„Vitaminele, mineralele și antioxidanți furnizate în programul creat special pentru jucătoarele de tenis sunt curate. Cu toate acestea, nu există nicio modalitate de a garanta complet siguranța și / sau puritatea oricăror produse și nicio resursă nu vă poate proteja complet”, este mesajul prin care compania americană nu exclude o eventuală contaminare a suplimentelor în cazul Simonei Halep.

„Cred cu tărie în programul nostru antidoping și cred că este unul bun, iar jucătoarele noastre îl susțin la rândul lor. Și dacă o întrebați pe Simona, îl susține și ea. Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce trecem prin proces, adevărul va ieși la iveală și ne vom ocupa de el în consecință. Am multă simpatie pentru Simona și nu i-aș pune niciodată la îndoială integritatea”, a declarat, recent, Steve Simon, președintele WTA.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...