Sprijin aprobat pentru crescătorii de bovine. Ce condiţii trebuie să îndeplinească beneficiarii

Data:

Share post:

Crescătorii de bovine vor beneficia de o schemă de ajutor de stat în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege în acest sens.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, valabilă până la data de 31 decembrie 2023.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:

a) deţin minimum 10 capete vaci adulte în exploataţie cu cod ANSVSA, înregistrate în BND, cu excepţia celor din unităţile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în Planul strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia Comisiei C(2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, publicate pe site-ul www.madr.ro, care deţin minimum 5 capete vaci adulte în exploataţie cu cod ANSVSA, înregistrate în BND.

b) au produs şi au valorificat lapte în perioada 1 august 2022 – 31 decembrie 2022;

c) beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit la momentul depunerii cererii faţă de deţinătorul vacilor adulte la data de 31 iulie 2022 pentru următoarele cazuri, cu condiţia ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 31 iulie 2022 şi data depunerii cererii de solicitare ajutor de stat: i. beneficiarul este persoană fizică autorizată – PFA, întreprindere individuală – II, întreprindere familială – IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe codul numeric personal – CNP reprezentant PFA, II, IF; ii. beneficiarul este persoana fizică – CNP reprezentant PFA/II/IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe cod unic de înregistrare – CUI al PFA/II/IF.

d) existenţa la data de 31 decembrie 2022 a cel puţin 75% din efectivul de vaci adulte prevăzut la lit. a), cu excepţia celor care s-au aflat în una dintre următoarele situaţii: faliment, lichidare, forţă majoră sau deţin exploataţii supuse restricţiilor sanitare veterinare privind mişcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429.

e) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;

f) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022, potrivit News.ro.

Articole similare

Cristoiu despre viitorul președinte. Candidatul care a dat peste cap toate calculele

Ion Cristoiu este de părere că Nicolae Ciucă va reuși să crească în sondaje și să obțină cele...

Victor Ponta: PNL riscă totul cu Ciucă, PSD rămâne disciplinat

Victor Ponta a analizat în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii „E adevărat?”, moderată de Ionuț Cristache...

Nicuşor Dan își dorește ca „Dreapta” să propună un proiect pentru o guvernare comună. „Problema nu este numele primului ministru”

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, s-a declarat îngrijorat de faptul că partidele de dreapta nu se coalizează la nivel...

Lista candidaţilor PSD pentru Bucureşti sunt stabilite „în proporţie de 90%”. Surpriză de proporţii: Piedone negociază un post pe lista de senatori a social-democraţilor

Conducerea PSD Bucureşti a stabilit “în proporţie de 90%” listele de pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Printre cei...