SRI primeşte mai mulţi bani pentru plata pensiilor militare

Data:

Share post:

Guvernul a aprobat, ieri, suplimentarea creditelor bugetare necesare Serviciului Român de Informații (SRI) pentru achitarea integrală în luna ianuarie din acest an a pensiilor militare. Măsura vine la o săptămână după o decizie similară venită după o cerere a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Într-un Memorandum aprobat în ședința de joi a Guvernului, SRI spune că în luna decembrie a anului trecut a comunicat Ministerului Finanțelor propunerile de limite de credite bugetare și de angajament necesare pentru luna ianuarie 2024.

Creditul bugetar reprezintă suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele legale contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare. Creditul de angajament reprezintă limita maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamentele legale în timpul anului bugetar.

În decembrie, SRI a solicitat credite de angajament de peste 3,41 miliarde de lei și credite bugetare de peste 285,9 milioane de lei necesare pentru luna ianuarie 2024, dar i-a fost aprobată o limită mai mică la creditele de angajament. În ședința din 28 decembrie, Guvernul i-a aprobat limita de credite bugetare de peste 285,9 milioane lei, dar la credite de angajament a fost aprobată o sumă mai mică de 3,41 miliarde de lei.

Încă 800.000 de lei ceruţi de SRI

Drept urmare, SRI a revenit acum cu o nouă solicitare în care a subliniat că în privința creditelor de angajament pentru luna ianuarie 2024 este absolut necesară suma de 582.000 de lei pentru încheierea angajamentelor legale în vederea achiziționării tehnicii specifice pentru executarea misiunilor SRI prevăzute de reglementările legale în vigoare sau hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În plus, SRI a cerut suplimentarea limitei de credite bugetare cu încă 800.000 de lei pentru achitarea integrală a pensiilor militare pe luna ianuarie 2024. Solicitările SRI au fost aprobate joi de Guvern.

Bani alocaţi şi pentru MAI

Guvernul Ciolacu a mai aprobat și săptămâna trecută o solicitare similară venită din partea MAI. Ministerul de Interne, condus de liberalul Cătălin Predoiu, și-a dat seama că plata pensiilor militare de stat depășește 633,8 milioane de lei în luna ianuarie 2024, sumă estimată și aprobată de Guvern la finele lunii decembrie a anului trecut.

Drept urmare, MAI a cerut suplimentarea limitei de credite bugetare și de angajament aprobată pentru luna ianuarie 2024, cu încă 27 milioane de lei.

MAI a motivat cerința prin faptul că estimarea inițială s-a bazat pe calculele transmise Ministerului de Finanțe la data de 18 decembrie, în timp ce necesarul real a fost tranmis de Casa de Pensii Sectorială a MAI abia în 29 decembrie. În plus, MAI a raportat și creșterea cu 234 a numărului de beneficiari ai acestui drept, cu impact în luna ianuarie 2024.

Articole similare

Curtea de Apel, decizie definitivă în cazul Monicăi Macovei. La ce a fost obligată fosta ministră

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru...

Şi-a omorât în bătaie prietenul de pahar

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna argeşeană Cepari, a fost arestat preventiv după ce...

Peste 500 de kilograme de articole pirotehnice descoperite de polițiști din Olt

Polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziții domiciliare efectuate...

Horaţiu Potra, sub control judiciar

Fostul mercenar Horaţiu Potra a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dar decizia nu este...