Studentă la Medicină ucisă cu sânge rece de iubitul de care încerca să se despartă. Criminalul studia Teologia

Data:

Share post:

O studentă de la Facultatea de Medicină din Timişoara, în vârstă de 21 de ani, a fost ucisă de iubitul ei, student atât la Facultatea de Medicină, cât şi la Facultatea de Teologie, un tânăr de 23 de ani. Criminalul a înjunghiat-o de aproximativ 30 de ori cu un cuțit. Potrivit anchetatorilor, fata s-a luptat pentru viața ei.

Potrivit anchetatorilor, apartamentul de pe bulevardul Dragalina din Timişoara, unde a avut loc crima, aparţine părinţilor băiatului în vârstă de 23 de ani. Acesta locuia aici cu sora lui şi cu o verişoară, părinţii fiind din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Vineri după-amiază, el s-a dus cu iubita lui, tânăra de 21 de ani, studentă la Medicină, în apartament şi între ei a izbucnit o ceartă, după ce fata i-a spus că vrea să se despartă de el. La un moment dat, tânărul a luat un cuţit de bucătărie şi a început să o atace pe iubita sa.

Tânără ucisă cu zeci de lovituri de cuţit

Anchetatorii spun că i-a aplicat 27 sau 28 de lovituri de cuţit în zona gâtului şi alte trei în abdomen. Fata s-a luptat pentru viaţa sa, atacatorul având pe obrazul drept o zgârietură, în momentul în care a fost ridicat de poliţişti.

După ce a observat că tânăra nu mai respiră, i-a luat trupul şi i l-a pus pe pat, iar părul i l-a aşezat în jurul gâtului, pentru a ascunde urmele de cuţit, apoi s-a deplasat la locuinţa părinţilor din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Trupul fetei a fost descoperit de sora agresorului care venise la apartamentul în care locuia, împreună cu verişoara sa. Aceasta a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a chema poliţiştii.

„Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă, în sensul că în imobilul respectiv a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin, care prezenta pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate. În urma verificărilor efectuate în cursul serii de 22.03.2024, organele de poliţie au reuşit identificarea şi depistarea unei persoane de sex masculin cu privire la care exista suspiciunea că este autorul faptei.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că în data de 22.03.2024, în timp ce se afla într-un imobil situat pe str. General Dragalina din mun. Timişoara, jud. Timiş, o persoană de sex masculin a agresat-o fizic pe victimă, aplicându-i lovituri repetate cu cuţite, provocându-i acesteia mai multe leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante, care au condus la decesul acesteia la aceeaşi dată”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat de presă, de luni.

Criminal arestat pentru 30 de zile

Agresorul a fost identificat de poliţişti în localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin, fiind ridicat de poliţişti şi dus la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Sâmbătă el a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor, iar în cursul aceleiaşi zile magistraţii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, potrivit HotNews.

Articole similare

Olt: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un pom de pe marginea drumului

Un şofer în vârstă de 19 ani, din Slatina, a murit după ce a intrat cu autoturismul într-o...

Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul dintre Recorder și magistrați: „Ce s-a întâmplat în aceste zile nu are cum să crească încrederea cetățenilor. Trebuie...

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut o primă reacție în scandalul declanșat de documentarul Recorder despre sistemul de...

Victor Ponta, reacție după protestele legate de mărturiile din filmul Recorder

„Dacă tot nu sunt în stare să dea poporului pâine – au repornit Circul!”, a reacționat fostul premier...

De ce actuala administraţie din Slatina a renunţat la introducerea parcărilor de reşedinţă cu plată

Actuala administraţie din Slatina doreşte introducerea parcărilor de reşedinţă, cu plată, însă demersul a fost abandonat, deocamdată, după...