Sufletul bun de la Hemodializă a plecat la ceruri: Comunitatea medicală din Slatina, în doliu după moartea asistentului Alexandru-Gabriel Călătoru

Data:

Share post:

Alexandru-Gabriel Călătoru, asistent medical în cadrul Centrului de Hemodializă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a încetat din viaţă.

Vestea tristă a fost confirmată oficial de reprezentanții unităţii medicale, care au transmis un mesaj plin de emoție pe rețelele de socializare. Dispariția prematură a lui Alexandru-Gabriel Călătoru reprezintă nu doar o pierdere profesională pentru sistemul sanitar, ci și una umană.

„Un coleg dedicat, un asistent medical profesionist, un om cu suflet mare, Alexandru-Gabriel Călătoru ne-a părăsit mult prea devreme!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Activitatea într-un Centru de Hemodializă presupune o legătură strânsă între personalul medical și pacienți, având în vedere procedurile recurente de care aceștia depind pentru a supraviețui. Alexandru-Gabriel a înțeles perfect această responsabilitate, devenind pentru mulți dintre cei aflați pe patul de spital un sprijin moral esențial.

„Alexandru-Gabriel Călătoru a fost asistent medical în cadrul Centrului de Hemodializă al Spitalului Județean de Urgență Slatina și va rămâne pentru totdeauna acel suflet bun, pregătit mereu să ajute un pacient aflat în suferință și să îi aline durerea”, a menționat Spitalul Județean de Urgență Slatina în postarea de pe Facebook.

Mesaje de condoleanțe pentru familia îndurerată

În aceste momente de grea încercare, colegii săi de la Spitalul Județean de Urgență Slatina și-au exprimat solidaritatea față de rudele asistentului medical, care trebuie să facă față unei pierderi ireparabile.

„Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a conchis colectivul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...