Tânăr găsit ucis, pe o stradă din oraş. Poliţiştii au reţinut un suspect

Data:

Share post:

Corpul neînsufleţit al unui tânăr a fost descoperit în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o stradă din orașul Sibiu. Victima este un tânăr care avea leziuni în zona capului, iar polițiștii au reținut un bărbat în acest caz.

Potrivit anchetatorilor, sâmbătă în jurul orei 22:00, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un tânăr ar fi decedat și ar prezenta leziuni în zona capului, în fața unui imobil din municipiul Sibiu.

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu.

Deoarece cadavrul avea urme de violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Din primele investigații „a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima”.

Trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

sursa: antena3.ro

Articole similare

Un blindat al Armatei Române, accident în Filiaşi (FOTO)

Un blindat al Armatei Române a fost implicat într-un accident rutier, marţi dimineaţă, în oraşul Filiaşi din Dolj. Potrivit...

Cum a trăit un slătinean panica blackout-ului din Spania: fără curent, semnal sau direcție

Un slătinean aflat în vacanță în Spania a relatat experiența haotică trăită în timpul unei pene de curent...

5 modalități prin care poți face cumpărături fără să îți afecteze bugetul

O bună planificare a cheltuielilor lunare te poate ajuta să îți gestionezi într-un mod echilibrat venitul. Ca să...

O dezbatere electorală de 195 de minute: cum s-a împărțit timpul între cei trei candidați. Unul a vorbit cu câteva minute mai mult decât...

Prima dezbatere electorală de la Digi24 a durat trei ore și 15 minute. Dintre cele 195 de minute,...