Tânărul care a provocat accidentul mortal de la Podul Olt, trimis în judecată. Era drogat şi avea permisul de conducere suspendat

Data:

Share post:

Tânărul în vârstă de 28 de ani care în luna februarie a provocat un accident rutier, în zona Podului Olt, în urma căruia două persoane au decedat a fost trimis în judecată de procurorii din Balş.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul Balş, tânărul este trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru următoarele infracţiuni:

–           ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din C.pen.;

–           două infracţiuni de conducere a unui vehicul de către o persoană care are acest drept suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) din C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C.pen.;

–           conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (2) din C.pen. , cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C.pen.;

Totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C.pen.

Procurorii reţin că, în seara zilei de 27 februarie 2023, în timp ce inculpatul se deplasa la volanul unui autoturism pe DN 65, din direcţia Slatina către Găneasa, la km. 48+400, în extravilanul comunei Slătioara, pe fondul desfăşurării altor activităţi în timpul conducerii autoturismului (acesta a declarat că s-a aplecat pentru a ridica telefonul mobil, pierzând astfel controlul direcţiei de mers), a pătruns pe sensul opus de mers, peste marcajul longitudinal continuu, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens opus, accident în urma căruia a rezultat decesul a două persoane, ce se aflau în celălalt autoturism.

Şoferul era drogat, potrivit analizelor toxicologice, şi avea permisul de conducere suspendat.

„În urma efectuării testelor de laborator a fost întocmit un buletin de analiză toxicologică de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, reieşind că în probele biologice prelevate de la inculpat a fost depistată prezenţa în organismul inculpatului a unei substanţe interzise, respectiv THC-COOH.

Ulterior efectuării de verificări specifice, a reieşit că în data producerii accidentului rutier inculpatul figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat începând cu data de 30.12.2022 până la data de 28.04.2023 inclusiv.

De asemenea, cercetările au fost extinse faţă de inculpat şi sub aspectul săvârşirii unei alte infracţiuni de conducere a unui vehicul de către o persoană care are acest drept suspendat, reţinându-se că în data de 06.01.2023 acesta a condus un autoturism pe o stradă de pe raza mun. Slatina, jud. Olt, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat începând cu data de 30.12.2022, respectiva cauză fiind înregistrată iniţial pe rolul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus, în data de 11.04.2023, declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, în vederea cercetării unitare a tuturor faptelor”, mai reţin procurorii.

Dosarul cauzei urmează să fie înaintat pentru competentă soluţionare Judecătoriei Balş, cu propunere de menţinere a măsurii arestării preventive.

 

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...