Temperaturi incredibile resimţite în sudul ţării. Ce sfaturi dau pompierii

Data:

Share post:

Aşa cum au avertizat meteorologii, ziua de luni se dovedeşte a fi una extrem de fierbinte. Temperaturile anunţate de specialişti sunt şi mai mari resimţite de organismul uman.

Astfel, conform unei hărţi emise de Administraţia Naţională de Meteorologie luni temperatura resimţită de organismul uman a fost de 39-43 de grade Celesius la orele amiezii.

Meteorologii au emis o avertizare de disconfort termic ridicat și caniculă, pentru ziua de 17 iulie.

Conform acestora, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.

Pentru a trece cu bine de această perioadă de caniculă, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

✔️ efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
✔️ evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

✔️ purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
✔️ evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;

✔️ consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
✔️ mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;

✔️ păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;

✔️ nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
✔️ creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...