Tichetele de vacanță se vor acorda și în acest an. Ce valoare vor avea

Data:

Share post:

Ministerul Finanțelor a anunțat că tichetele de vacanță se vor acorda și în 2023, valoarea lor rămânând cea din anii precedenți. Astfel, angajații din instituțiile de stat vor primi în continuare vouchere de 1.450 de lei.

„Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis Ministerul Finanțelor.

CITEȘTE ȘI: Viceprimarul Slatina, Gigi Vîlceleanu, vine la emisiunea „Reporter 24”

Voucherul de vacanță este valabil un an de la data emiterii. Potrivit legii, fiecare trebuie să aibă înscris emitentul şi datele sale de identificare, valoarea nominală a tichetului de vacantă, angajatorul şi datele sale de identificare, numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă, spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate, interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă. De asemenea, pentru a fi valabil, tichetul mai trebuie să aibă înscrisă perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă.

Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Comercializarea lor este sancționată cu amenzi de până la 10.000 de lei.

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...