TOP| Ce infracţiuni îi duc pe români în spatele gratiilor

Data:

Share post:

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis că, în prezent, peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în cele 44 de centre de detenţie care există la nivel naţional.

Aproximativ 20% dintre aceştia sunt închişi pentru omor, iar aproape 30% pentru infracţiuni precum tâlhărie sau furtul, relatează Ziare.com, citând date oficiale.

Potrivit datelor furnizate de ANP, principalele 10 infracţiuni comise de cei care se află în spatele gratiilor sunt următoarele:

  •  Furt calificat (art. 229 C. pen.) – 16,05%
  •  Omorul (art. 188 C. pen.) – 11,22%
  •  Tâlhăria calificată (art. 234 C. pen.) – 9,24%
  •  Violul (art. 218 C. pen.) – 9,13%
  •  Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 C. pen.) – 5,80%
  •  Traficul şi consumul ilicit de droguri – 5,50%
  •  Omorul calificat (art. 189 C. pen.) – 5,48%
  •  Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C. pen.) – 3,41%
  •  Omor deosebit de grav (art. 176 C. pen., vechiul Cod penal) – 2,39%
  •  Tâlhăria (art. 233 C. pen.) – 2,21%

De asemenea, ANP a mai transmis că, în perioada 2012-2018, au fost create 3.679 de noi locuri de detenţie, în timp ce în perioda 2015-2018 au fost modernizate 782 de locuri. Totuşi, continuă site-ul citat, în ciuda acestor investiţii, penitenciarele tot au fost supraaglomerate, semn că legea penală se aplică în România.

Prin urmare, în 2020, Guvernul a stabilit un “plan de acţiune” pentru cinci ani, în vederea creării a 7.849 de noi locuri de cazare şi modernizarea de alte 946. Până anul trecut au fost create 2.003 locuri de cazare pentru deţinuţi şi au fost modernizate 218. În 2024 ar urma sa fie gata alte 3.000 noi locuri de cazare şi modernizarea altor 100.

Totodată, Guvernul mai doreşte ca în următorii ani să realizeze diverse îmbunătăţiri ale infrastructurii, în zeci de penitenciare din ţară, ce vizează crearea şi modernizarea de: curţi de plimbare, cabinete stomatologice, instalaţii sanitare etc.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...