Topul județelor cu cele mai multe joburi la început de an

Data:

Share post:

Angajatorii au început 2024 cu planuri de extindere a echipelor. De la începutul anului peste 20.000 de joburi au fost postate pe eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

„Ce vedem, de la începutul lunii și până acum, este o continuare a tendinței de anul trecut de a crește numărul de joburi on-site, care presupun prezența zilnică la birou, și de a scădea numărul de joburi remote. Din numărul total de locuri de muncă noi disponibile de la începutul lunii, doar 8,9% au fost remote. 4% au fost joburi postate de angajatori din afara țării, iar restul implicau un program clasic, cu prezență la birou”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Cele mai multe joburi sunt în capitală

Angajatorii din Capitală au avut cea mai mare nevoie de candidați la începutul acestui an și au scos în piață puțin peste 10.000 de joburi noi. Clujul este al doilea cel mai activ județ, din acest punct de vedere, cu 4.100 de locuri de muncă noi.

Urmează Iași, Ilfov, Timiș, Craiova, Prahova și Brașov. Județele de la celălalt capăt al clasamentului sunt Mureș, Argeș, Ialomița și Neamț. „Pentru prima parte a clasamentului, este de așteptat ca în lunile următoare să apară fluctuații și să vedem creșteri ale unor județe în care anual este căutat un număr mare de angajați. Vorbim, spre exemplu, despre Timiș, Brașov sau Sibiu. Pentru că, dacă ne uităm la tot anul trecut, topul județelor în care s-au făcut cele mai multe angajări arăta astfel: București, Cluj, Iași, Timiș, Ilfov, Brașov, Constanța și Prahova” , adaugă Roxana Drăghici.

Retailul este domeniul în care s-a angajat cel mai mult

Cu 5,300 de locuri de muncă disponibile, retailul a fost domeniul în care s-a angajat cel mai mult luna aceasta. Aproape 2,800 de joburi au fost scoase în piață de angajatorii din servicii, 2,300 de cei din call center / BPO și aproape 2,000 de angajatorii din industria alimentară. Transport / logistică, construcții, producție și turism au fost următoarele domenii pentru care s-au căutat candidați.

Cele mai multe oportunități de angajare s-au deschis pentru candidații entry-level (0-2 ani de experiență), însă foarte aproape de ei au fost cei cu un nivel mediu de experiență (2-5 ani). De altfel, aceștia au fost și candidații care au aplicat cel mai mult. Din cele aproape 700.000 de aplicări înregistrate de la începutul anului, aproximativ 50% au venit din partea candidaților entry-level. „A devenit o regulă în piața muncii ca luna ianuarie să fie dominață de mișcări care angrenează în primul rând acest nivel de carieră, atât în ceea ce privește joburile postate, cât și în ceea ce privește aplicările. Pe măsură ce crește nivelul de senioritate, observăm o tendință de a aștepta mai mult până a lua decizia de schimbare a jobului și, în general, prima și ultima lună ale anului sunt luni folosite mai degrabă pentru a prospecta piața”, explică Roxana Drăghici.

În acest moment, peste 23.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs. Dintre acestea, aproape 40% au salariul menționat în anunțul de angajare.

Articole similare

Curtea de Apel, decizie definitivă în cazul Monicăi Macovei. La ce a fost obligată fosta ministră

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru...

Şi-a omorât în bătaie prietenul de pahar

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna argeşeană Cepari, a fost arestat preventiv după ce...

Peste 500 de kilograme de articole pirotehnice descoperite de polițiști din Olt

Polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziții domiciliare efectuate...

Horaţiu Potra, sub control judiciar

Fostul mercenar Horaţiu Potra a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dar decizia nu este...