Tragedie pe şosea. Un tânăr a murit, iar un altul este grav rănit după ce au intrat cu maşina într-un stâlp

Data:

Share post:

Un tânăr a murit şi altul a fost grav rănit după ce au intrat cu autoturismul în care se aflau într-un stâlp, accident rutier petrecut marţi, pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la faţa locului s-au deplasat două echipaje SAJ şi un echipaj SMURD, fiind găsiţi doi pacienţi cu politraumatisme majore, în stare critică, care au fost transportaţi iniţial la Spitalul Mangalia.

„De la Spitalul Mangalia, ambii pacienţi au fost preluaţi de către două echipaje SAJ cu medic, pentru a fi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa. Primul pacient care a plecat de la Mangalia, în timpul transportării, a intrat în stop cardio-respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare, din păcate fără un rezultat favorabil, fiind declarat decedat. Al doilea pacient în stare critică, din cauza stării grave în care se afla, echipajul SAJ a solicitat un echipaj SMURD cu medic şi a fost preluat de acesta pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa, Claudia Tatarici, citatat de Agerpress.

IPJ Constanţa a anunţat că, marţi dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe DN 39, în municipiul Mangalia, s-a produs un accident rutier.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 27 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului rutier au fost răniţi grav conducătorul auto şi un pasager, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Ambii au fost transportaţi la spital”, se arăta într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...