Trei tineri din Craiova, reţinuţi pentru 24 de ore după ce au furat 140 de litri de motorină de la un camion parcat

Data:

Share post:

Trei tineri, cu vârstă de cuprinse între 22 şi 25 de ani, care au furat 140 de litri de motorină dintr-un camion parcat pe o stradă din Craiova, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Potrivti poliţiştilor, cei trei tineri din Craiova au fost prinşi de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui autocamion parcat pe bulevardul Decebal.

Au reuşit să fure 140 de litri de motorină, combustibilul furat fiind recuperat de oamenii legii.

Cei trei hoţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că a fost sustrasă cantitatea de 140 de litri de motorină, în valoare de 950 de lei, care a fost recuperată, asupra celor trei fiind găsite alte 8 bidoane de 20 de litri, goale.

În urma audierilor efectuate și a probatoriului administrat, cei trei tineri au fost reținuți, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...