Un bărbat a murit într-un accident rutier, la Lunca Corbului, în Argeş. Trafic rutier blocat, pe DN 65

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit într-un accident rutier produs, marţi seară, pe drumul naţional DN 65, în localitatea argeşeană Lunca Corbului.

Potrivit poliţiştilor, în eveniment au fost implicate două autoturisme.

La acest moment traficul este blocat, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Polițiștii au deschis o anchetă în urma accidentului.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 73 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în curbă la dreapta, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat de 36 de ani, din Călinești, judetul Argeș.

În urma impactului, al doilea autovehicul a fost proiectat în afara părții carosabile.

Ca urmare a evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 36 de ani, din Călinești, judetul Argeș, precum și rănirea celuilalt bărbat, de 73 de ani, din Slatina, judetul Olt.

Bărbatul de 73 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Totodată acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmite IPJ Argeș.

Articole similare

Incendiu la mănăstire, în ziua de Paşte. O călugăriţă a murit (FOTO&VIDEO)

O tragedie de proporții a lovit Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde un incendiu violent a izbucnit în...

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...