Un cioban din Olt, care şi-a ucis fratele în bătaie, condamnat la ani grei de închisoare

Data:

Share post:

Un cioban în vârstă de 50 de ani din comuna Scărişoara, care şi-a ucis în bătaie fratele în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 14 ani de închisoare.

Crima s-a produs  în luna august a anului trecut, la o stână din localitatea Plăviceni, comuna Scărişoara. Anchetatorii au reţinut că între victimă şi agresor s-a ivit o stare de conflict determinată de chestiuni ce țineau de organizarea activității la stână, respectiv de ,,rândul”, la brânză și la lapte.

Cei doi fraţi s-au îmbrâncit, după care agresorul a ieșit din baraca stânii, a luat o bâtă – un ciomag de lemn folosit la mânatul oilor – şi în momentul în care victima a ieşit afară, a lovit cu bâta în stâlpul de susţinere al barăcii, în direcţia victimei, acesta ferindu-se de lovitură.

Mai departe, în acest context, victima i-a adresat injurii fratelui, iar acesta din urmă a prins cu ambele mâini ciomagul pe care îl ținea în mâna dreaptă, s-a întors către victimă și l-a lovit cu putere, în zona gâtului, în partea dreaptă, victima căzând la pământ.

„În continuare, deşi victima se afla într-o stare gravă, fiind căzută la pământ, inculpatul i-a mai aplicat încă două lovituri cu același ciomag, cu putere, ținând instrumentul vulnerant tot cu ambele mâini, pentru a imprima forță loviturii, în zona pieptului, fără ca victima să se poată apăra în vreun fel.

În urma loviturilor aplicate de către inculpat, victima a decedat pe loc”, reţin anchetatorii.

Agresorul în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În prezent el se află în stare de detenţie, la Penitenciarul Craiova.

Condamnarea

Magistraţii Tribunalului Olt au decis să îl condamne la 14 ani de închisoare pe ciobanul în vârstă de 50 de ani, pentru infracţiunea de omor săvârşită asupra unui membru de familie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare, însă instanţa a dispus ca bărbatul să rămână în arest preventiv.

Articole similare

Frații Tate în Hong Kong: De ce nu pot fi extrădați în România sau Marea Britanie

Vizita fraților Andrew și Tristan Tate în Hong Kong a declanșat o adevărată furtună mediatică și juridică, punând...

Tânăr român de 19 ani, răpit și torturat în Spania: Salvare contracronometru din mâinile traficanților

Momente de coșmar pentru un tânăr român în vârstă de 19 ani stabilit în Spania, care a fost...

România cucerește China: Memorandum istoric la Beijing pentru exportul de produse agroalimentare

Agricultura românească face un pas uriaș către cea mai mare piață de desfacere din lume. Ministrul Agriculturii și...

Ilan Laufer, accidentat pe trecerea de pietoni: Fostul ministru se afla pe trotinetă cu gemenii săi

Fostul ministru al Mediului de Afaceri, Ilan Laufer, a fost implicat marți dimineață într-un accident rutier în Capitală,...