Un fost ministru al Justiţiei a sesizat Inspecția Judiciară și a depus o plângere penală față de judecătorul Bogdan Mateescu 

Data:

Share post:

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a anunțat vineri că a sesizat Inspecția Judiciară și a depus o plângere penală față de judecătorul Bogdan Mateescu, președintele Tribunalului Vâlcea.

El a făcut acest lucru după ce Antena 3 a difuzat imagini video în care Mateescu, care a fost și președintele CSM, apare făcând o ofertă de angajare la Tribunalul Vâlcea unei martore din dosarul de corupție al tatălui său.

”Dintr-o înregistrare audio, difuzată pe 29 iulie pe un post național de televiziune, rezultă că judecătorul Mateescu i-a propus unei funcționare un loc de muncă bine plătit chiar la instituția pe care o conduce, prin transfer. Din informațiile prezentate, interlocutoarea era chiar funcționara care a sesizat că tatăl d-lui Mateescu, primar în orașul Băile Govora, ar fi dobândit ilegal un teren. Scopul oferirii acestor foloase este străveziu: schimbarea conduitei acelei funcționare legate de sesizările pe care aceasta le-a făcut și mai avea de gând să le facă față de activitatea desfășurată la Primăria Băile Govora”, a scris Stelian Ion pe pagina sa de facebook.

„Ceea ce a făcut judecătorul Bogdan Mateescu poate fi încadrat la săvârșirea infracțiunii de dare de mită”

Stelian Ion susține că este ”evidentă încercarea de influențare a conduitei funcționarei venită chiar din partea președintelui Tribunalului Vâlcea, instituție despre care aflăm totodată că are probleme mari în ce privește contabilitatea și inventarul și sume importante nu ies la calcul. Ceea ce a făcut judecătorul Bogdan Mateescu poate fi încadrat la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art.290 din Codul penal”.

Fostul ministru al Justiției susține că ”intervenția făcută de judecătorul Mateescu pe lângă funcționara din cadrul primăriei Băile Govora reprezintă abatere disciplinară potrivit Legii 303/2022. (art. 271 lit. a și m și art. 227)”.

El a mai declarat că ”este inadmisibil ca un fost președinte CSM, în prezent șef al Tribunalului Vâlcea, să fie implicat într-o asemenea afacere dubioasă, iar autoritățile statului să nu procedeze la anchetarea serioasă a cazului. Lipsa de reacție a instituțiilor abilitate nu poate decât să afecteze și mai mult încrederea oamenilor în sistemul judiciar”.

”Cred cu tărie că un magistrat trebuie să fie mai presus de jocuri politice, de putere, ar trebui să se abțină a-și folosi funcția pentru rezolvarea unor situații personale și ar trebui să respecte cu scrupulozitate legea. Sper ca organele judiciare, Inspecția Judiciară și CSM să elucideze acest caz cu imparțialitate, cu același aplomb cu care au abordat alte spețe infinit mai puțin grave”, a mai spus Stelian Ion.

Şi Mateescu a sesizat Inspecţia Judiciară

În urmă cu câteva zile şi judecătorul Bogdan Mateescu a solicitat Inspecției Judiciare să verifice informațiile apărute în presă cu privire la o presupusă intervenție a sa într-un dosar legat de tatăl său, primarul Mihai Mateescu din Băile Govora.

Tatăl judecătorului este acuzat de abuz în serviciu, iar o înregistrare audio difuzată de Antena 3 sugerează că Bogdan Mateescu ar fi încercat să cumpere tăcerea unui martor în dosar, o funcționară. În înregistrare, judecătorul ar fi propus ajutorul său pentru a face sesizări la alte instituții în schimbul păstrării tăcerii.

Mateescu a cerut Inspectoratului să verifice dacă a comis vreo abatere sau dacă reputația sa a fost afectată de aceste acuzații. Bogdan Mateescu a fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Articole similare

Ludovic Orban, către preşedinte: Nu aşteptaţi consens de la coaliţie, desemnaţi un candidat la conducerea SRI

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, consideră că este “scandalos” că de doi ani şi jumătate SRI funcţionează...

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...