Un fost şef al Poliţiei Olt a încetat din viaţă

Data:

Share post:

Comisarul-șef Alin Stan, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, a încetat din viață la vârsta de 51 de ani. În trecut el a fost şi împuternicit la şefia IPJ Olt.

Tragedia s-a produs pe patul de spital, acolo unde ofițerul se afla sub supraveghere medicală de la sfârșitul anului trecut. Problemele de sănătate au început în luna decembrie, când polițistul a suferit un accident vascular cerebral sever, potrivit Argeş Press.

Deși medicii au făcut eforturi pentru a-l salva, starea acestuia s-a degradat constant.

O carieră dedicată siguranței publice

Alin-Nicolae Stan a fost o figură centrală în cadrul IPJ Argeș, unde a condus timp de peste 8 ani Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Activitatea sa a fost marcată de numeroase acțiuni menite să combată deținerea ilegală de armament și să asigure manipularea corectă a materialelor periculoase.

Ofițerul a fost recunoscut pentru implicarea sa în gestionarea domeniului regimului armelor şi munițiilor, a materii explozive şi a substanțelor periculoase la nivel judeţean.

Sub comanda sa, structura de profil a avut o activitate intensă. În această perioadă, sub coordonarea sa, poliţiştii au desfăşurat numeroase controale și operațiuni pentru asigurarea respectării legislației privind armele şi explozivii, contribuind la siguranţa publică.

De la ofițer operativ la comanda unor inspectorate județene

Pregătirea profesională a comisarului-șef a început la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept, specializarea Poliție, pe care a absolvit-o în anul 1999. Ulterior, acesta a urmat „mai multe studii postuniversitare și masterate în domenii relevante pentru managementul resurselor umane și științe penale”.

Pe parcursul carierei, Alin Stan a urcat treptat în ierarhie, ocupând funcții importante nu doar în Argeș, ci și în alte județe. Acesta a activat ca ofițer operativ la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și la Poliția Municipiului Pitești, dar și ca ofițer specialist la Serviciul Resurse Umane.

Experiența managerială și-a consolidat-o ocupând funcții precum Șef Secție Rurală Bascov și împuternicit Adjunct Șef la Poliția Orașului Mioveni. Apogeul carierei sale de conducere a fost atins atunci când a fost numit la comanda unor inspectorate județene. Alin Stan a fost împuternicit inspector şef al IPJ Olt, asigurând conducerea inspectoratului județean de poliție, precum și împuternicit adjunct al şefului Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...