Un jandarm s-a împușcat în cap cu arma din dotare

Data:

Share post:

Un jandarm în vârstă de 24 de ani din Timișoara s-a împușcat în cap în propria casă, fiind găsit în stare gravă și transportat de urgență la spital.

Un jandarm de 24 de ani din Timișoara s-a împușcat în cap luni dimineață, în propria casă, cu arma din dotare. Bărbatul a fost găsit de paramedici în stare gravă.

-articolul continuă după recomandare-

Cod Portocaliu emis pentru județele din Sudul ţării

„În data de 12 august 2024, în jurul orei 07:40, efectivele din cadrul echipajului de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, observând că un coleg nu s-a prezentat în serviciu, s-au deplasat la adresa subofițerului, unde bărbatul a fost găsit cu o plagă împușcată în zona capului.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor și o echipă de cercetare la fața locului, fiind sesizat și Parchetul Militar Timișoara de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara.

La ultima testare psihologică, jandarmul în vârstă de 24 de ani, a fost declarat apt pentru executarea serviciului. În prezent starea lui e gravă.”, a transmis Poliția. Potrivit surselor Antena 3 CNN, jandarmul, care a terminat școala militară, lucra la echipa mobilă și avea punct de lucru la Arhivele naționale Timiș, unde făcea pază. Acesta fost să își ia arma de la muncă și a plecat spre punctul de lucru, dar nu a mai ajuns să îl schimbe pe coleg, pentru că a mers acasă și s-a împușcat

Colegii lui au observat că nu s-a mai prezentat la serviciu și s-au dus la el acasă, unde l-au găsit în stare grav. O ambulanță a fost chemată de ei la fața locului. Din fericire, se medicii au constatat că bărbatul are încă semne vitale și a fost transportat de urgență la spital.

Nu se știe deocamdată ce l-a determinat pe bărbat să facă acest gest. Polițiștii sunt la fața locului, iar ancheta va fi preluată de Parchetul Militar, având în vedere că vorbim despre un jandarm.

Până în acest moment Jandarmeria nu a venit cu niciun punct de vedere.

sursa: antena3.ro

Articole similare

Cazare asigurată de Primăria Balș pentru victimele exploziei din blocul de garsoniere

Primăria Balș asigură cazare pentru persoanele afectate de explozia produsă joi, în blocul de garsoniere G5. Primarul orașului Balș,...

Cum se procedează corect în cazul unei secționări accidentale. Medic: „Nu puneți niciodată degetul tăiat direct pe gheață”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, estetică și plastică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a explicat...

Florin Popa, medic la SJU Slatina: „Apa rece e singurul tratament corect pentru arsură, nu gălbenușul sau varza”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, chirurgie plastică și estetică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, avertizează...

Explozia din Balș, provocată de o butelie cu GPL. Distrigaz Sud Rețele: „Rețeaua de gaze nu a avut defecțiuni”

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc joi dimineață într-un bloc de locuințe din municipiul Balș,...