Un poliţist din Vâlcea s-a sinucis cu pistolul din dotare. Găsit mort în sediul postului

Data:

Share post:

Un poliţist în vârstă de 28 de ani a fost găsit mort, noaptea trecută, in interiorul unui sediu de poliţie. Se pare că acesta şi-a pus capăt zilelor cu pistolul din dotare.

Potrivit poliţiştilor este vorba despre şeful Postului Roşiile din judeţul Vâlcea. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit chiar de soţia sa, pe canapeaua din interiorul sediului.

„În noaptea de 7 spre 8 august a.c., în jurul orei 02:30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că șeful Postului de Poliție Roșiile a fost găsit decedat.

De îndată, s-a constituit o echipa operativă, care, împreună cu procurorul de caz, au stabilit că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind găsit inconștient pe canapeaua din interiorul postului de poliție.

Din păcate, echipajul medical de la fața locului a constatat decesul acestuia, trupul neînsuflețit fiind preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei”, transmite IPJ Vâlcea.

Sursa citată precizează că bărbatul în vârstă de 28 de ani era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile „Lascăr Campina”, promoția decembrie 2017.

„Acesta a fost declarat apt psihologic, la data de 21.12.2021, pentru ocuparea postului.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și cauzelor în care a avut loc evenimentul”, mai precizează poliţiştii.

Sursa apropiate anchetei precizează că tânărul şi-a pus capăt zilelor cu pistolul din dotare.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...