Un primar din Oltenia amenință că trimite elevii în online: orașul riscă să rămână fără căldură și apă caldă

Data:

Share post:

Cosmin Morega, primarul municipiului Motru din județul Gorj, avertizează că va fi nevoit să suspende cursurile în unitățile de învățământ și să trimită elevii să învețe online dacă Guvernul nu alocă fonduri pentru plata facturilor la încălzire. Situația este critică, spune edilul, care solicită un sprijin financiar de aproximativ 22 de milioane de lei pentru a evita oprirea totală a sistemului centralizat de termoficare.

Primarul din Motru a explicat pentru Antena 3 CNN că trecerea în regim online ar fi o măsură de urgență, luată pentru protejarea sănătății copiilor, în cazul în care temperaturile scad sub zero grade.

„Este o decizie pe care mi-o asum, fiindcă sunt un om responsabil și cred că mai presus de orice este sănătatea, mai ales a copiilor noștri și a noastră, a tuturor. Nu vorbim de o sală sau de două-trei clase. Dacă temperaturile vor ajunge la 0 grade sau aproape de 0 grade și copiii nu vor putea să își desfășoare activitatea în sălile de clasă, fie că vorbim de grădiniță, de școală sau de elevii mai mari, asta va fi o decizie pe care o voi propune Comitetului pentru Situații de Urgență”, a spus Cosmin Morega.

Edilul a adăugat că acolo unde școlile pot asigura o temperatură minimă de 20-21 de grade, procesul educațional va continua cu prezență fizică. „Acolo unde se va putea și își asumă responsabilii școlii, directorii și administratorii, că pot să facă față și să asigure temperatura corespunzătoare, nu este nicio problemă, vom putea funcționa. Nu ne jucăm cu viața copiilor”, a declarat primarul.

 Uzina de termoficare, la un pas de colaps 

Criza termică din Motru are la bază starea gravă a uzinei de termoficare, care funcționează cu echipamente învechite, unele având peste 50 de ani. Lipsa investițiilor a transformat unitatea într-un veritabil colos cu picioare de lut. Costurile de producție au crescut semnificativ, pierderile sunt tot mai mari, iar societatea operează fără autorizație de mediu, fapt ce agravează și mai mult situația.

„Instalațiile sunt depășite fizic și moral, pierderile din rețea sunt enorme, iar resursele financiare sunt insuficiente. Dacă nu primim sprijinul cerut Guvernului, întregul oraș riscă să rămână fără căldură și apă caldă”, a avertizat edilul.

Mii de familii depind de sistemul centralizat

Potrivit datelor oficiale, aproximativ 3.500 de familii din Motru sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, iar alte 150 depind direct de salariile angajaților uzinei. Situația este una critică nu doar pentru populație, ci și pentru întreaga comunitate economică locală.

„Nu este o chestiune politică, este o problemă umană. Vorbim despre copii, despre familii, despre oameni care nu au altă sursă de căldură. Fără sprijin guvernamental, nu putem trece iarna”, a subliniat primarul Cosmin Morega.

Articole similare

59 de locatari evacuați din trei blocuri din Caracal după ce a fost sesizat miros puternic de gaze (UPDATE)

59 de persoane din trei scări de bloc din Caracal au fost evacuate, luni seara, după ce a...

Olt: Un bărbat din Bîrza și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o tânără șoferiță, pe DJ 644

Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Bîrza, a decedat după ce a fost acroşat...

Ludovic Orban mitraliază PSD de la Cotroceni: „O să devină ridicoli”/ „Jocul la ofsaid practicat de PSD face rău României”. Ce spune consilierul lui...

Ludovic Orban a fost numit consilierul lui Nicuşor Dan la Preşedinţie, dar a uitat că face indirect parte...

Nicușor Dan reacţie după decizia CCR: Va fi redactată o nouă lege

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat luni, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților....