Un tânăr de 18 ani, cu permis de doar o lună, mort în accidentul rutier din judeţul Olt

Data:

Share post:

Şoferul care şi-a pierdut viaţa în accidentul produs în dimineaţa zilei de 29 aprilie, pe DN 65, la ieşirea din Slatina, către Craiova, în intersecţia de la Slătioara, era din Slatina, avea 18 ani, şi permis de conducere de o lună.

Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Vlădești, județul Vâlcea.

„În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tânărul care şi-a pierdut viaţa avea permis de conducere de o lună.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...