Un tânăr de 19 ani a murit, după ce a intrat cu maşina într-o autoutilitară

Data:

Share post:

Poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostradă A2 au fost sesizaţi, în jurul orei 4:34, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la kilometrul 42, sensul de mers Bucureşti spre Constanţa. Astfel, un tânăr de 19 ani a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă, condusă regulamentar, pe aceeaşi bandă, de către un bărbat, de 43 de ani. Tânărul şofer a decedat pe loc.

„Conducătorul, de 43 de ani, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ”, mai transmite IPJ Călăraşi.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfăşurare, pentru stabilirea situaţiei de fapt, mai spune sursa citată.

Articole similare

Maşină condusă de un bărbat din Vitomireşti, implicată într-un accident în Vâlcea. Patru persoane rănite

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un autoturism condus de un bărbat din Vitomireşti, judeţul Olt,...

Mircea Geoană huiduit pe scenă, la Ziua comunei Coloneşti din judeţul Olt

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost huiduit la Coloneşti, în judeţul Olt, unde a participat la...

Bărbat muşcat de urs, într-o comună din Argeş

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost muşcat de un urs, vineri seară, în comuna...

Incident grav în Slatina: O tânără de 20 de ani amenințată cu cuțitul, agresorul în arest preventiv (VIDEO)

O tânără în vârstă de 20 de ani din Curtişoara a fost ameninţată cu cuţitul într-un bloc din...