Un tânăr din Mehedinţi, reţinut de poliţişti după ce a violat două adolescente

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Mehedinţi după ce ar fi violat două minore, în vârstă de 13 şi 14 ani, din localitatea comuna Devesel.

Ancheta poliţiştilor  pornit după ce femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna Devesel, a reclamat că în cursul lunii martie un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate. ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu fiica sa minoră.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit că bărbatul ar mai fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu încă o minoră.

Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

„Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor”, transmite IPJ Mehedinţi.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...