Un tânăr din Olt, arestat preventiv după ce a ameninţat poliţiştii şi a distrus o autospecială de poliţie. De la ce a pornit totul

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 36 de ani, din Priseaca, a fost arestat preventiv după ce a ameninţat poliţiştii şi a distrus o autospecială de poliţie.

Totul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 02.40, în comuna Priseaca, județul Olt. Bărbatul a sunat la 112 reclamând că mama sa i-ar fi luat cheile autoturismului personal, refuzând să i le înapoieze.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, iar la sosirea echipajului de poliție, bărbatul ar fi avut asupra sa arme albe și ar fi avut un comportament agresiv, adresând polițiștilor amenințări cu moartea.

Totodată, acesta ar fi produs mai multe pagube autospecialei de poliție, motiv pentru care polițiștii au solicitat intervenția luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

„După intervenția echipajului din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, bărbatul a fost imobilizat și încătușat.

Acesta a fost legitimat de către organele de poliție, fiind un  bărbat de 36 de ani, din localitate, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fiind internat pe Secția de Psihiatrie a unității medicale”, transmite IPJ Olt.

Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub arest preventiv pentru 30 de zile.

„În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale.

În cursul zilei de 10 iulie 2024, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus reținerea bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La data de 11 iulie a.c., bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de acesta.

Bărbatul a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, mai arată poliţiştii.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...