Un tânăr din Olt, drogat la volan. El avea şi permisul de conducere suspendat

Data:

Share post:

Un tânăr în vâstă de 24 de ani, din Teslui, este cercetat penal după, noaptea trecută, a fost depistat de poliţişti la volanul unei maşini, deşi are permisul de conducere suspendat. Totodată, el a fost testat pozitiv cu aparatul DrugTest.

Maşina condusă de bărbat a fost oprită de poliţişti pentru control, pe drumul județean DJ 546, în comuna Curtișoara.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Mesaj din Gorj pentru MIPE: „Lansați fondurile pentru energie regenerabilă!”

Activiștii Greenpeace au transmis luni, în fața Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), un mesaj ferm din partea...

Percheziții în Olt pentru imagini indecente postate de două persoane (VIDEO)

Două percheziţii au fost desfăşurate marţi în judeţul Olt, la două persoane care sunt suspectate că ar fi...

Scene violente la Craiova: doi minori din Slatina, loviți de un tânăr în vârstă de 20 de ani; reacţia poliţiştilor (VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a fost reţinut de poliţiştii doljeni după ce,...

Fişe medicale false pentru lucru la înălţime, descinderi în Olt, Dolj, şi Sibiu (VIDEO)

11 percheziţii domiciliare sunt desfăşurate în această dimineaţă, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, la...