Un tribunal din ţară va judeca doar cauzele urgente. Magistraţii au intrat în grevă

Data:

Share post:

Judecătorii Tribunalului Botoşani au declanşat, începând cu 1 iunie, o grevă în semn de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor.

Pe perioada protestului, judecătorii vor soluţiona doar cauzele urgente.

„Începând cu data de 01.06.2023, judecătorii Tribunalului Botoşani vor soluţiona doar cauzele urgente, ca formă de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, precum şi ca modalitate de susţinere a demersurilor legale întreprinse de personalul auxiliar de specialitate şi conex în formă de protest asupra noilor modificări legislative cu privire la pensia de serviciu”, au transmis oficialii Tribunalului Botoşani printr-un anunţ pe facebook.

Magistraţii cer menţinerea prevederilor articolului 211 din Legea 303/2022 cu privire la condiţiile de vârstă, vechime în funcţie şi modalitatea de determinare a pensiilor de serviciu, fără a se realiza niciun sistem de etapizare a vârstei standard de pensionare şi nicio modificare a bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Greva a fost declanşată pe termen nelimitat. Decizia a fost adoptată, miercuri, de Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Botoşani.

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...