UPDATE | O femeie din Argeş în stare gravă, după ce a fost luată de apele unui pârâu (FOTO)

Data:

Share post:

UPDATE: Femeia a decedat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

„La data de 03 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în albia unui pârâu din localitatea Albeștii de Argeș și ar fi fost luată de ape.

Pentru salvarea femeii, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș și pompieri.

Femeia, care fusese extrasă din apă de către un localnic, prezenta semne vitale.

Echipajele medicale specializate au efectuat manevre de resuscitare și au transportat-o la spital.

Din păcate, la scurt timp, femeia a decedat.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, femeia, de 55 de ani, din Albeștii de Argeș, ar fi încercat să traverseze, pe o punte improvizată, Pârâul Valea Povernii, și ar fi căzut în apă, fiind salvată, de către un localnic, la aproximativ 2 km, în aval.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, transmite IPJ Argeș.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O femeie din localitatea Albeşti de Argeş este în stare gravă, la spital, după ce a a fost luată de apă.

Femeia a fost scoasă din apă de localnici, în stop cardio-respirator.

Un echipaj SMURD care a ajuns la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare. Femeia a fost stabilizată şi, ulterior, transportată la spital.

Judeţul Argeş se află până diseară sub Cod Portocaliu de averse torenţiale. Potrivit meteorologilor, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...