Vâlcov îngroaşă rândul fugarilor în Italia. Fostul primar şi ministru, condamnat la închisoare, s-ar afla în Peninsulă

Data:

Share post:

Poliția Capitalei a anunțat, în această seară că polițiștii de la Serviciul Investigații Criminale au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele fostului primar şi ministru Darius Vâlcov.

„La acest moment se desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanei în cauză”, a transmis Poliția Capitalei.

Conform unor surse judiciare, citate de HotNews, Darius Vâlcov nu a fost, însă, găsit la adresele la care a fost căutat. El ar fi cerut rezidență în Italia, acolo unde este plecat de mai mult timp.

Fostul primar al municipiului Slatina și ministru al finanţelor Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv marți de instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

Vâlcov s-ar afla în Italia, devenită refugiul condamnaților celebri ai României, între care Mario Iorgulescu, Alina Bica și Dragoș Săvulescu.

În acest dosar, Darius Vâlcov fusese condamnat, în februarie 2018, la opt ani de închisoare cu executare de către un complet de 3 judecători de la instanța supremă. Procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani și jumătate, potrivit HotNews.

Dosarul a fost numit Dosarul Tablourilor, după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru. De asemenea, judecătorii au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.

Acuzaţiile pe larg le puteţi citi aici. 

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...