Viceprimar, reținut pentru intimidarea unui martor într-un dosar de furt (UPDATE)

Data:

Share post:

UPDATE: Viceprimarul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, fata de bărbatul de 32 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor”, transmite IPJ Argeş.

Viceprimarul comunei Ciomăgești, Cristian Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore pentru influenţarea declarațiilor martorilor într-un dosar de furt calificat în care chiar este inculpat.

Potrivit poliţiştilor, începând cu luna noiembrie 2024, Cristian Georgescu, în vârstă de 32 de ani, ar fi exercitat în mod repetat presiuni asupra unui bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate, prin acte de intimidare și amenințări, încercând să îl determine să își retragă declarațiile date în calitate de martor, într-un alt dosar penal, având ca obiect o infracțiune de furt calificat.

Citeşte şi: S-a deschis o anchetă după ce două trenuri s-au ciocnit pe calea ferată, în judeţul Olt, iar un om a murit

Potrivit unor surse judiciare, vicele comunei Ciomăgești ar fi furat în anul 2022 mai multe panori de informare ale unor unor lucrări derulate de administrația locală prin proiecte pe fonduri naționale și europene, iar unul dintre angajați ar fi dat mai multe declarații pe parcursul cercetărilor derulate în timpul urmăririi penale.

Viceprimarul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar după finalizarea activităților, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

„În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, conform prevederilor legale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii”, transmite IPJ Argeş.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...