Vijeliile şi ploile au făcut PRĂPĂD în judeţul Dolj. Pompierii au intervenit

Data:

Share post:

Mai multe gospodării din Dolj au fost inundate în această seară, iar în unele zone au căzut copaci şi chiar stâlpi de electricitate, judeţul aflându-se sub o avertizare Cod Roşu de vijelie şi grindină şi  averse torențiale care vor acumula peste 40…50 l/mp, cu frecvente descărcări electrice.

Zonele vizate sunt: Filiași, Argetoaia, Brădești, Melinești, Braloștița, Coțofenii din Dos, Cernătești, Scăești, Sopot, Grecești, Brabova, Coțofenii din Față, Seaca de Pădure, Secu, Gogoșu, Botoșești-Paia.

Potrivit ISU Dolj, până la ora transmiterii acestei ştiri, un copac a căzut pe carosabi blocând strada pe drumul judeţean DJ 606A Argetoaia – Salcia

Totodată, într-o gospodărie din comuna Brădeşti a intrat apă, fiind afectată curtea şi locuinţa. Şi o casă din oraşul Filiaşi a fost inundată.

Un stâlp de electricitate a căzut pe stradă, în comuna Breasta, iar un copac a căzut pe carosabil, pe drumul judeţean DJ 605A în comuna Melinești.

În Craiova, mai multe acoperișuri au fost smulse de be clădiri.

 

Articole similare

Resturi dintr-o mână umană, găsite într-o zonă nelocuită din Argeş, cu muşcături de animale

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături...

Două fete de 15 ani s-au aruncat de la înălţime. Ambele au murit, una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă

Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de la o înălţime de aproximativ...

Copiii de la GPP Nr. 2 Slatina au donat către zeci de familii in judeţul Olt

Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slatina derulează în acest an școlar în parteneriat cu Școala sanitară Slatina...

Surse: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, ar urma să fie adus în țară, săptămâna viitoare. El este condamnat pentru corupție

Fostul primar al Slatinei Minel Prina condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosarul în...